Sirenele libertății au sunat sâmbătă, la prânz, în Timișoara pentru a marca 36 de ani de când orașul a fost declarat liber de comunism.
Timișoara a marcat sâmbătă 36 de ani de la Revoluție prin sirene și comemorări, reafirmându-și statutul de primul oraș liber de comunism din România.
Sirenele libertății au sunat sâmbătă, la prânz, în Timișoara pentru a marca 36 de ani de când orașul a fost declarat liber de comunism. A fost primul oraș din țară care a primit această titulatură simbolică la 20 decembrie 1989.
Acum 36 de ani, muncitorii de pe toate platformele industriale au intrat în grevă generală și au ocupat Piața Operei pe care nu au mai părăsit-o până la fuga lui Ceaușescu.
Este o nouă zi de referință, care omagiază curajul celor care au luptat pentru libertate și demnitate. Corespondentul RRA Alina Bujancă transmite.
Emoție și amintiri în Balconul Operei
Ca în fiecare an, pe 20 decembrie, mai mulți revoluționari au urcat la ora 12:00 în balconul Operei, locul din care, în urmă cu 36 de ani, în fața a peste 100.000 de oameni s-a proclamat Timișoara primul oraș liber de comunism din România.
Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!








