Centrul Cultural Reduta prin Serviciul Cultură Tradițională în parteneriat cu Asociația „Poarta Dorului” organizează ,,Târgul de Florii – Ediția a III-a”, eveniment susţinut de NewsBV.ro.
Târgul de Florii, la Centrul Cultural Reduta
Târgul de Florii – Târg meșteșugăresc se desfășoară în perioada 4 – 5 aprilie 2026 la Centrul Cultural Reduta în Sala de Muzică, unde vor fi peste 20 de standuri.
Vor fi prezenţi meşteşugari, meşteri populari şi artizani din toată ţara precum pielari, cioplitori în lemn, tâmplari, opincari, iconografi, pictori naivi pe sticlă şi lemn.
De asemenea, vor fi standuri pentru meşteri care se ocupă de olărit, încondeiat ouă, broderie, cusături, ţesături în război şi obiecte de podoabă.
27 de meșteri populari, meștesugari și artizani vă vor întâmpina cu creațiile lor
„27 de meșteri populari, meștesugari și artizani vă vor întâmpina cu creațiile lor. Sărbătorim Floriile într-un cadru frumos, festiv, alături de tradițiile noastre străvechi.
Vom avea costume populare, brâie țesute. Bineînțeles, ouă încondeiate, căsuțe din lut, modelaj din lut, ateliere o mulțime. Vă invităm să ne fiți alături, să admirați și de ce nu să achiziționați cadouri de Paște pentru cei dragi, toate acestea lucrate de meșteri iscusiți”, a transmis Gabriela Bularca, şef Serviciu Cultură Tradiţională.
Vă prezentăm lista meșteșugarilor care vor expune la Târgul de Florii:
