Un bărbat de 28 de ani, din Braşov, s-a ales cu dosar penal, după ce a condus un autoturism pe str. Zaharia Stancu, cu viteză peste limita maximă legală admisă pentru sectorul de drum respectiv, abatere înregistrată de aparatul radar.
Întrucât conducătorul auto nu a oprit la semnalul regulamentar al polițistului, echipajul de poliție a pornit în urmărirea autoturismului reușind oprirea acestuia pe str. Tudor Arghezi, timp în care bărbatul a schimbat locul la volan cu pasagerul dreapta față din autoturism, o femeie de 22 de ani.
În urma verificărilor efectuate polițiștii au stabilit că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, pentru bărbat, iar în sarcina femeii s-a reținut încredințarea vehiculului unei persoane care nu deține permis de conducere și mărturie mincinoasă.
Cercetările sunt continuate de polițiștii din cadrul Biroului Rutier sub coordonarea procurorului.
Foto: RTV.ro