Din judeţ

Tânăr drogat la volan, pe C. Dobrogeanu Gherea

Iulia Ghervan

La data de 17 decembrie 2020, în jurul orei 12.30, polițiști din cadrul Biroului Rutier Brașov au oprit în trafic, pentru control, un bărbat, în vârstă de 32 ani, care conducea un autovehicul pe strada C. Dobrogeanu Gherea din municipiul Brașov.

Procedându-se la testarea conducătorului auto cu aparatul DrugTest, rezultatul a fost pozitiv. În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a substanței psihoactive în organism.

În cauză, s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor, a declarat comisar Alina Ivan, purtător de cuvânt al I.P.J. Brașov.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!