Eveniment

Suntem „Uniți sub tricolor”!

Dumitru Popescu

1 decembrieÎn urmă cu 95 de ani, românii formau un singur stat pentru prima dată de la Unirea înfăptuită de Mihai Viteazul.
Astfel, la 1 Decembrie 1918 s-a înfăptuit cel mai mare vis al românilor – UNIREA.
Pentru a marca semnificația Zilei Naționale a României, dar mai ales pentru a scoate în evidență patriotismul românilor din județele Harghita și Covasna, Asociația „Universitaria Emil Poenaru”, împreună cu partenerii tradiționali, s-a implicat în organizarea unor evenimente festive.
 De această dată, centrul acțiunilor a fost orașul Sfântu Gheorghe, unde implicarea și spiritul organizatoric deosebit manifestat de Instituția Prefectului Covasna, condusă de Dumitru Marinescu, au permis un desfășurător de activități care au impresionat peste 9.000 de români, demonstrând fără echivoc că sloganul „Uniți sub tricolor”, este o sintagmă care reflectă o stare de spirit reală.
În același spirit patriotic, au venit la Sf. Gheorghe membrii ai organizației Noua Dreaptă, pentru a demonstra (în pofida provocărilor unei „grupe” de extremiști maghiari) că românii sunt stăpâni în țara lor și că știu întotdeauna să fie toleranți și să conviețuiască armonios cu minoritățile naționale.
Asociația „Universitaria Emil Poenaru, Instituția Prefectului – Covasna și Aeroclubul Teritorial – Brașov au ales să ureze „La Mulți Ani” tuturor românilor „Uniți sub tricolor”, printr-o demonstrație de excepție a piloților aeroclubului, care au reușit cu 5 avioane să  coloreze în albastru, galben și roșu, cerul de deasupra statuii înfăptuitorului primei Uniri – Mihai Viteazu prin lansarea de confetti tricolore inscripționate. Tot aici, cu suportul companiilor Pinoria, Tomasi Group, și a artizanilor Constantin Banu și Sergiu Nechifor, Asociația a oferit prefectului Dumitru Marinescu un steag tricolor de dimensiuni mari care a fost arborat pe fațada clădirii în care funcționează Instituția coordonată de acesta, tricouri în culorile naționale pentru organizarea unor concursuri sportive coordonate de Ciprian Grosu, standuri cu carte românească și costume tradiționale în cadrul târgului organizat pe promenada din centrul orașului și însemne naționale pentru toți participanții la manifestările dedicate Zilei Naționale.
 La Odorheiu Secuiesc, elevi ai școlilor partenere, coordonați de prof. Carp Maria și prof. Goran Anca-  Școala Gimnazială nr. 27 „Anatol Ghermanshi„, prof. Vlad Simona – Școala Gimnazială nr. 11 „St. O. Iosif” și prof. Constantin Doina -Colegiul de Științe „Grigore Antipa”, au oferit copiilor de la Casa „Sf. Iosif”, un 1 Decembrie cu activități culturale și jocuri, menite să marcheze  importanța Zilei Naționale si să insufle copiilor iubirea limbii românești și cinstirea eroilor acestui neam datorită cărora suntem azi „Uniți sub tricolor”.
Elevii brașoveni i-au însoțit pe cei de la Casa de copii Sf. Iosif pentru a participa la evenimentele organizate de autorități în orașul Odorheiu Secuiesc, respectiv parada militară și depunerea coroanelor de flori la Monumentul Eroilor Români.
Pe lângă activitățiile menționate, elevii din Brașov au donat pentru Casa „Sf. Iosif” produse alimentare, haine, jucării și sume apreciabile de bani care au fost oferite prin intermediul profesorilor coordonatori. Tot aici, la Casa de copii Sf. Iosif, Universitatea Transilvania din Brașov, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor – Brașov și companiile Selgros, Tomasi și Pinoria au oferit o masă festivă pentru cei peste 150 de copii care numesc „casă” așezământul Sf. Iosif de pe Dealul Stejarului din Odorheiu Secuiesc.
 La Miercurea Ciuc, membri ai Asociației „Universitaria Emil Poenaru” au oferit însemne naționale participanților la festivitățile organizate de autorități și au transmis mesajul că suntem dintotdeauna „Uniți sub tricolor” .
 La Brașov, inițiativa Instituției Prefectului – Brașov a făcut realizabilă o demonstrație de excepție a Aeroclubului Teritorial Brașov și  care, prin manevre spectaculoase a 5 avioane executate cu măiestrie de piloții aflați sub comanda lui Stelian Cojocaru, a marcat Ziua Națională.