Mă numesc Happy. Așa mi-au spus oamenii buni când am ajuns, de curând, la adăpost, în Stupini. Nu știu dacă numele ăsta mi se potrivește chiar perfect, dar când mi-l strigă, parcă simt o căldură în suflet, ca și cum aș ști că o să fie bine.
Vreau să-ți povestesc viața mea de până acum, poate inima ta o să bată un pic mai tare și o să vrei să-mi fii familie.
Am doi ani, sau cel puțin așa spun doctorii de aici
Viața mea a început pe străzile din Brașov, printre case colorate și miros de covrigi calzi. Nu știu exact cum am ajuns acolo, dar știu că străzile au fost casa mea de când eram pui. Alergam prin cartiere, mă strecuram pe alei, încercând să găsesc un colț unde să mă feresc de ploaie sau de frig.
Uneori, oamenii mă vedeau și zâmbeau. Le plăcea cum dau din coadă și cum mă uit la ei cu ochii mei mari, de un căprui cald. Dar de fiecare dată când cineva încerca să se apropie prea mult, o luam la goană. Nu știu de ce, poate pentru că libertatea străzii era tot ce cunoșteam.
Oamenii de la adăpost spun că am fost „un fugar iscusit”
De zeci de ori au încercat să mă prindă, dar eu, hop!, dispăream ca prin minune. Brașovul e mare, iar eu știam fiecare colțișor – de la aleile din centru până la parcurile unde mă ascundeam sub bănci.
Dar, într-o dimineață, totul s-a schimbat. Era devreme, soarele abia răsărea, iar eu mă plimbam pe o stradă liniștită. O doamnă m-a văzut și a stat cu mine, vorbindu-mi blând. Până când o mașină a venit să mă ia. Am simțit că e timpul să nu mai fug. Poate că eram obosit, poate că voiam, în adâncul sufletului, să găsesc pe cineva care să mă iubească.
Când am ajuns la Adăpostul de la Stupini, eram speriat
Totul era nou – mirosurile, zgomotele, oamenii cu halate albe. Dar apoi m-au mângâiat, mi-au dat apă și m-au dus la un doctor. Mi-au pus un microcip, ca să fiu „oficial” al cuiva, cândva. M-au deparazitat, m-au vaccinat și mi-au spus că în curând voi fi și sterilizat. Ca să fiu sănătos și să nu mai aduc pui pe străzi.
Am aflat că sunt un câine tânăr, plin de energie, și, deși la început eram reticent, oamenii de aici spun că sunt sociabil. Îmi place să stau lângă ei, să le simt mâinile pe blana mea cafenie, chiar dacă uneori mai tresar când aud zgomote ciudate.
Acum învăț să merg în lesă.
La început, mi se părea ciudat să am ceva legat de mine, dar încep să mă obișnuiesc. Oamenii de la adăpost sunt răbdători și spun că o să fiu un cățel grozav. Încă nu știu cum o să fie cu alți câini, dar sunt curios. Poate o să-mi fac și prieteni aici, cine știe?
În fiecare noapte, când mă ghemuiesc în culcușul meu, visez la o casă. Nu una mare, nu una perfectă, ci una unde să am un colț al meu, unde să aud o voce caldă spunându-mi „Happy, hai să ne jucăm!”.
Visez la plimbări lungi prin Brașov, poate chiar pe Tâmpa. Alături de cineva care să mă iubească. Știu că pot fi un prieten loial. Am o inimă mare, chiar dacă am trăit pe străzi. Vreau să dau din coadă pentru tine, să-ți aduc un zâmbet când ești supărat și să-ți fiu alături în orice aventură.
Dacă citești povestea mea, poate o să simți că eu, Happy, sunt cățelul pe care l-ai așteptat. Sunt aici, la adăpostul de câini din Stupini – Brașov. Te aștept să-mi spui că pot veni acasă. Oamenii de aici sunt minunați. Dar știu că undeva, acolo, e o familie care mă va iubi așa cum merit. Poate ești chiar tu.
Cum mă poți adopta? Contactează adăpostul de animale din Brașov la numărul de telefon 0731.334.790. Oamenii de acolo știu totul despre mine și te vor ajuta să ne cunoaștem. Hai să scriem împreună următorul capitol al poveștii mele!