Eveniment

SUA a distrus nave iraniene care plantau mine în Strâmtoarea Hormuz

Sebastian Dan

 Armata Statelor Unite a „eliminat” 16 nave iraniene care plantau mine maritime în apropierea Strâmtorii Hormuz, a anunțat Comandamentul Central al SUA (CENTCOM). Între timp, președintele Donald Trump a avertizat Iranul că orice mine plasate în această rută strategică trebuie îndepărtate imediat.

Potrivit armatei americane, operațiunea a vizat ambarcațiuni folosite pentru instalarea de mine maritime, precum și facilități de depozitare a minelor.

Anterior, Trump declarase că SUA au „distrus complet” 10 nave de minare inactive.

Într-un mesaj publicat pe platforma Truth Social, liderul de la Casa Albă a transmis un avertisment direct Teheranului:

„Dacă Iranul a plasat mine în Strâmtoarea Hormuz – iar noi nu avem confirmări în acest sens – dorim să fie eliminate imediat.”

Trump a adăugat că Iranul va suporta consecințe militare dacă nu respectă această solicitare.

SUA folosesc tehnologii anti-drog pentru a proteja ruta petrolieră

Președintele american a mai spus că Washingtonul utilizează aceleași tehnologii folosite împotriva traficanților de droguri. Astfel, aceste tehnologii sunt folosite pentru a identifica și distruge orice navă care încearcă să mineze Strâmtoarea Hormuz.

În ultimele luni, SUA au efectuat mai multe lovituri asupra unor nave suspectate de trafic de droguri în Caraibe și Pacificul de Est. Aceste operațiuni s-au soldat cu zeci de morți.

Mai multe informații AICI!