Eveniment

Se strică vremea. Vânt puternic și ninsori viscolite

Gabriela Bunghez

Meteorologii au emis vineri, o informare meteo de intensificări ale vântuluiși ninsori viscolite, care va fi valabilă în majoritatea regiunilor, până duminică la ora 20.00.

Sâmbătă și duminică se vor înregistra și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. În mod izolat, vor fi condiții de producere a poleiului.

Începând de sâmbătă seara, la munte vor predomina ninsorile, care local vor deveni mai consistente, iar vântul va continua să aibă intensificări, viscolind și spulberând ninsoarea.

În nord, nord-vest și centru, precipitațiile, în general slabe, vor fi și sub formă de lapoviță sau ninsoare. Local se va forma ghețuș sau polei.

Intensificări ale vântului vor fi temporar și în restul țării, cu precădere în sud și în est, cu rafale în general de 50…55 km/h, iar la munte rafalele pot fi și de 100 de kilometri pe oră.

În centrul țării, pentru perioada 3 februarie ora 20.00 – 4 februarie ora 20.00, ANM a prognozat că va fi lapoviță și ninsoare.