
„CGS îşi extinde echipa întrucât avem clienţi noi şi, în consecinţă, ne implicăm în proiecte noi, pentru care avem nevoie de personal. Printre joburilor scoase la concurs sunt atât locuri de muncă nou create, cât și poziţiile ale căror ocupanţi ori au promovat ori s-au orientat spre alte domenii. Suntem astfel într-un proces de recrutare accelerată, un lucru deloc uşor având în vedere competenţele lingvistice avansate şi ansamblul de aptitudini pe care le căutăm”, a arătat Vladimir Sterescu, Country Manager CGS în România.
CGS furnizează companiilor soluţii de outsourcing în 18 limbi străine: servicii de customer care, suport tehnic, help desk, telesales, precum şi alte servicii externalizate pe multe verticale de business. În România, activitatea CGS este organizată în patru centre, respectiv în București, Brașov, Sibiu și Târgu Jiu.
Dintre cele 500 de posturi scoase la concurs de CGS, cele mai multe vor fi în centrele de suport din București și Brașov, dar și din Sibiu și Târgu Jiu.
În Brașov, limbile străine cele mai căutate sunt limba engleză, maghiară, franceză, germană, spaniolă și italiană, în timp ce, în Sibiu și Târgu Jiu, CGS caută cunoscători de limba engleză, germană sau franceză. În aceste două centre, însă, compania scoate la concurs și posturi care nu implică obligatoriu cunoașterea la nivel avanasat a unei limbi străine și care permit angajaților să aleagă un program de lucru flexibil de 4 ore, 6 ore sau 8, în functie de opțiunile lor.
Selecţia este riguroasă: în urma analizei CV-urilor primite la departamentul de resurse umane al CGS sunt selectaţi candidaţii pentru primul interviu, care include teste de verificare a gradului de cunoaştere a limbii străine solicitate pentru fiecare poziţie, având în vedere că personalul trebuie să vorbească fluent limba postului pe care activează; pentru anumite poziţii, primul interviu cuprinde și verificarea cunoştinţelor tehnice.
„Testarea candidaţilor este complexă întrucât ne dorim ca angajaţii noştri să aibă un nivel foarte bun de cunoaştere a limbilor străine, care – în funcție de fiecare job în parte – trebuie completat de alte cunoștințe tehnice sau diferite aptitudini. Criteriile noastre de selecţie sunt într-adevăr foarte stricte, dar în România există forţa de muncă pregătită corespunzător: trebuie doar „să ne găsim” reciproc”, a precizat Vladimir Sterescu.
Cei care sunt selectaţi după prima etapă merg apoi în cea de-a doua, în care sunt evaluate aptitudinile de comunicare cu clienţii, capacitatea de a răspunde solicitărilor primite de la aceştia, abilităţile de negociere, cunoştinţele tehnice etc- de la caz la caz, în funcţie de fiecare poziţie.
După angajare, CGS organizează sesiuni de trening de o lună care vor ajuta noii angajați să înțeleagă și să își desfășoare activitatea ulterioară în cadrul companiei.