După primele trei zile de funcţionare, 38 de paturi din cele 40 aprobate au fost deja ocupate de bolnavi, iar pe holuri codlenii aşteptau pentru consultaţii cu diverse probleme, anunţă bzb.ro.
Medicii au înregistrat la camera de gardă peste 100 de consultaţii. Însă, răul închiderii unitţii a fost făcut: spitalul nu mai funcţionează la aceeaşi capacitate la care a funcţionat înainte de a fi închis. Astfel, dacă înainte avea 77 de paturi, acum a primit aprobare pentru 40, dintre care 25 pentru medicină internă şi 15 pentru pediatrie. Serviciul de urgenţă este, de asemenea, funcţionabil, iar pentru o singură linie de gardă spitalul aşteaptă clasificarea în gradul 5 de la minister.