Spărgător la miez de noapte, prins de agenţii de pază

Spărgător la miez de noapte, prins de agenţii de pază

spargator casaProcurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov au ]nceput urmărirea penală în cazul lui Ionuţ Adelin Rusu, acuzat de furt calificat.

Potrivit anchetatorilor, duminică noapte, la ora 3.45, individul a spart geamul ușii de acces la un magazin de pe Bdul Victoriei din municipiul Brașov, cu o piatră, după care s-a strecurat în interiorul acestuia, de unde a luat un telefon mobil pe care l-a introdus în buzunarul stâng al pantalonilor. De asemenea, a vrut să mai sustragă un alt telefon mobil marca Nokia Lumia 640, pe care l-a deteriorat, cauzând un prejudiciu în sumă de aproximativ 3000 de lei.

„În urma spargerii geamului ușii de acces în societate s-a declanșat sistemul de alarmă al acesteia, la fața locului sosind doi agenți de pază, aceștia găsindu-l pe inculpat în interiorul magazinului, prinzându-l și predându-l lucrătorilor de poliție sosiți la fața locului. Inculpatul a fost prezentat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Braşov cu propunere de arestare preventivă, care a fost admisă, fiind emis mandatul de arestare preventivă pe o perioadă de 30 zile, începând din data de 07.02.2016”, a declarat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov, procuror Alina Comăniţă

Alte articole:   Cei mai mari producători auto din Europa se luptă cu scăderea cererii pentru mașini

Cercetările în cauză au fost efectuate de către poliţiştii Secţiei 3, sub supravegherea procurorului de caz.

 

 

Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate