Oamenii legii din cadrul Secţiei 1 Poliţie Rurală Feldioara au organizat o acţiune pe D.C. 49 A, la intrare în localitatea Acriş, pe linia respectării normelor de circulaţie rutieră si verificarea în trafic a mijloacelor auto care transportă animale vii, precum şi tragerea la răspundere a persoanelor care încalcă legislaţia în domeniul silvic.
În cadrul acțiunii, polițiștii au aplicat un număr de 9 sancțiuni contravenționale în valoare totală de aproximativ 2.700 lei, au reținute un set de plăcuțe de înmatriculare și un certificat de înmatriculare a fost
retras.
De asemenea, a fost depistat în trafic un bărbat în vârstă de 37 ani , care conducea un moped, fără a deţine permis de conducere. În acest caz, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente în care se va propune soluție legală la finalizarea verificărilor.