Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, în jurul orei 21:30, un echipaj al Serviciului Rutier a oprit în trafic un ansamblu de vehicule al cărui conducător auto ar fi încălcat prevederile legale referitoare la perioadele de conducere, pauzele și perioadele de odihnă.
În momentul în care polițiștii urmau să aplice sancțiunea contravențională, șoferul ar fi încercat să îi determine să renunțe la măsură, oferindu-le o sumă de bani. Potrivit anchetatorilor, banii erau reprezentați de mai multe bancnote de 100 de lei, însă valoarea exactă a sumei oferite nu a fost precizată.
Polițiștii au refuzat banii și au sesizat imediat fapta
Polițiștii au refuzat categoric propunerea și au sesizat imediat situația. Ulterior, la fața locului s-a deplasat o echipă operativă formată din polițiști ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Serviciului de Investigații Criminale și Serviciului Criminalistic, pentru efectuarea cercetărilor.
În urma verificărilor, asupra șoferului a fost identificată suma de 5.357 de lei. Banii au fost ridicați și indisponibilizați în vederea continuării cercetărilor.
Cercetările sunt efectuate de polițiștii din cadrul IPJ Brașov, sub delegarea procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov.
Șoferul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă
În baza probelor administrate în cauză, procurorul a dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Brașov.
Ancheta continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale pentru șofer.
Reprezentanții Poliției reamintesc că oferirea de bani sau de alte foloase necuvenite unui funcționar public, în scopul influențării conduitei acestuia, reprezintă o faptă prevăzută și pedepsită de lege.
Totodată, IPJ Brașov subliniază că urmărirea penală și măsurile procesuale sunt etape ale procesului penal și nu înlătură principiul prezumției de nevinovăție.