Site-urile BCR și Banca Transilvania au avut probleme de funcționare, vineri, potrivit mai multor clienți. Reprezentanții BT au transmis că: „Este o situație generalizată la mai multe bănci”, spune o sursă din domeniul bancar. Probleme ar fi fost și la Alpha Bank, dar în acest moment site-ul băncii funcționează. Cauza ar fi un „atac DDoS”, spune o sursă bancară.
- UPDATE 14.02 Site-ul BCR funcționează acum.
- UPDATE 13.50 Site-ul Banca Transilvania a funcționat pentru scurt timp, ulterior iar a început să aibă probleme și funcționează cu intermitențe.
La BCR, site-ul nu funcționează și afișează mesajul: „This site can’t be reached”. Aplicația George, în schimb, funcționează în acest moment, deși unii cititori spun că au existat probleme în această dimineață.
Site-ul Banca Transilvania, site-ul BT24 și aplicația BT24 nu funcționează. Un client a scris că situația se manifestă încă de dimineață. „Am mobilizat departamentul de IT, toată lumea confirma este serverul băncii”, scrie acesta.
Banca a transmis, pe Facebook, următorul mesaj: „Ştim despre situație chiar de când a apărut şi lucrăm la remedierea ei. Ne pare rău pentru neplăcerea creată”.
BT le recomandă clienților să acceseze ib.btrl.ro.
- În cadrul unui atac Distributed Denial of Service (DDoS), actorii rău-intenționați utilizează mai multe dispozitive conectate la internet și deja compromise (botnet) pentru a ataca o anumită țintă. Prin utilizarea unui botnet atacatorii au la dispoziție o „putere de atac” mai mare și sursa reală a atacului este dificil de identificat, explică Directoratul Național pentru Securitate Cibernetică (DNSC). Atacul DDoS implică generarea unui val de cereri de conexiune la adresa site-ului, ceea ce conduce la funcționarea semnificativ încetinită sau oprirea activității site-ului țintă. Cu alte cuvinte, un atac DDoS este precum un ambuteiaj neprevăzut pe autostradă care îi blochează pe cei care fac naveta din a ajunge la destinație.
Sursa: economedia.ro
Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!