
Ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Liviu Pop, a anunţat ieri că „scoate la concurs cele 42 de funcţii vacante de inspector şcolar general din inspectoratele şcolare judeţene/Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, în conformitate cu prevederile Legii Educaţiei Naţionale nr. 1/2011″.
La acastă oră, 24 de şefi de inspectorate judeţene, au primit ordinele de eliberare din funcţie, fie prin demisie, fie prin încetarea detaşării, ceilalţi 18 inspectori generali şcolari sunt la posturile lor. Printre aceștia figurează Dorel Agache, care conduce Inspectoratul Şcolar al Judeţului Braşov.
El a declarat că este în funcţie, ca „titular” prin concurs, postul nefiind nicidecum vacant. Concursul va avea loc în perioada 20-27 august 2012, la sediul Ministerului, înscrierea la concurs având loc în perioada 27 iulie – 3 august 2012, la sediul inspectoratelor şcolare judeţene/Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti. „Nu ştiu dacă mă voi înscrie la concurs, e prematur să discutăm despre asta. Acum suntem ocupaţi până peste cap cu organizarea examenelor naţionale, pentru elevi şi profesori”, a declarat şeful IŞJ Braşov pentru Transilvania Expres.