Main Story

Scheletele din dulapul Primăriei Brașov (ep.2): Lucrări fictive decontate la Școala 15

Sebastian Dan

foto: looms.ro

Una dintre specialitățile Primăriei Brașov este plata de lucrări neefectuate, după cum relevă Raportul Curții de  Conturi.

Iată cum se „lucrează“ la Primărie și cum banii publici ajungeau în buzunarele băieților deștepți, bani recuperați după ce inspectorii Curții de Conturi au verificat și ei sumele plătite, lucrările efectuatre și cantitățile de materiale folosite.

CITEȘTE ȘI: Scheletele din dulapurile Primăriei Brașov: azi, iluminatul public

Inspectorii au costatat că Primăria Brașov a efectuat în anul 2011 plăţi în sumă de 197.939,77 lei la obiectivul de investiţii „reabilitare şcoală clasele I-VIII nr. 15 Braşov”, realizat de către S.C. SETA PREST SRL Braşov, în baza Contractului de lucrări nr.235/09.11.2007, contract încheiat de către Serviciul Public de Învăţământ, care ulterior a fost desființat, la nivelul sumei de 2.165.470 lei (cu TVA) din care: 1.995.895 lei ( cu TVA) pentru execuţie şi 169.575 lei ( cu TVA) pentru proiectare.

Din Raportul de evaluare nr. 5578/08.11.2007 întocmit de către comisia de evaluare a rezultat că „ofertantul îndeplineşte condiţiile minime obligatorii prevăzute în caietul de sarcini“. Din verificarea cantitaţilor şi preţurilor înscrise în Devizul ofertă s-au constatat unele deficienţe care au influenţat valoarea înscrisă în contractul de execuţie în sensul creşterii acesteia astfel:

  • – La Reparaţii interioare erau prevăzute pardoseli din parchet de stejar sau fag pe suport existent, cantitatea de 60mp, cu preţul de 10 zece ori mai mare decât cel real, respectiv de 542,96 lei/mp în loc de 54,30 lei/mp! O altă poziție prevede repararea pardoselilor din parchet de stejar sau fag pe suport existent, cantitatea de 20mp, cu preţul  tot de zece ori mai mare decât cel real, respectiv cu 542,60 lei/mp în loc de 54,26 lei/mp.
  • – La Montare instalatie incalzire este prevăzută „montarea de radiatoare din oţel sau aluminiu, funcţionând cu apă caldă” cantitatea de 1819 mp, deşi în documentul privind evaluarea instalaţiilor termice  era înscrisă cantitatea de 100 de bucăți de corpuri de încălzire x 200 lei/buc = 20.000 lei. Prin înscrierea în Situaţiile de lucrări a unei suprafeţe mai mari (de calorifere) decât cea pusă efectiv în operă a determinat ca Primăria să plătească necuvenit constructorului suma de 23.845,06 lei.

Cauza celor consemnate constă în faptul că membrii comisiei de evaluare a ofertelor au acceptat înscrierea în devizul ofertă a unei cantităţi mai mari decât cea care rezultă din ”Evaluarea instalaţiilor termice” precum şi faptul că a acceptat la parchet un preţ de zece ori mai mare decât cel real.

Aberantă este și explicația celor din comisia de evaluare: „In ceea ce priveste faptul ca la un articol a fost trecut un preț mai mare, iar la altul o cantitate mai mare, consideram ca acest lucru nu putea sa determine comisia de evaluare sa respinga oferta intrucit aceasta (pe total) se incadra în valoarea estimata pentru acest obiectiv”.

Auditorii Curții de Conturi nu și-au insușit explicațiile comisiei de evaluare, care „trebuia sa verifice preturile şi  cantitatile inscrise în devizul oferta şi  sa respinga oferta ca neconforma  în conditiile în care constatau discrepante intre pretul real şi  cantitatile inscrise în lista de echipamente“.

În timpul controlului, Primăria a contactat constructorul SC SETA PREST SRL Braşov, întocmind procesul-verbal nr.1/29.02.2011 prin care au stabilit următoarele:

  • – s-a întocmit de către constructor factura – storno nr.S1134/28.02.2012 ( anexa nr.22) cu suma de 83.730,59 lei, sumă care a fost compensată cu factura  S1135/ 28.02.2012 , în valoare de 83.759,74 lei.
  • – la suma datorată de către constructor, de 83.730,59 lei , Primăria a calculat foloase nerealizate de la data plăţii până la data de 29.02.2012, în sumă de 8.331,91 lei, sumă care a fost facturată de către entitate cu factura nr.385/01.03.2012 şi  pe care constructorul este de acord sa o plateasca la caseria Primariei Municipiului Brasov, asa cum rezulta din procesul-verbal.