Întrebarea vine din partea societății civile! ASUM – Asociația pentru Siguranță Urbană și Mediere – a solicitat conducerii spitalului, în baza Legii accesului liber la informațiile de interes public, referitoare la existența unor studii clinice efectuate pe pacienți și dacă există acordul acestora sau aparținătorilor. Răspunsul oficial al managerului Nicușor Florin Bîgiu este că nu…, dar în conferința de presă a declarat contrariul.
„În urmă cu ceva timp i-am transmis o cerere, în baza Legii 544/2001, prin care îi solicitam să ne comunice dacă au fost cazuri în care persoane fără discernământ, ori persoane care nu și-au dat acordul în scris, au fost folosite pentru efectuarea unor studii clinice. În urmă cu câteva zile am primit și răspunsul atașat. În presa brașoveană, același Manager, afirmă altceva. Nouă ne-a comunicat că toate persoanele folosite pentru efectuarea acestor studii clinice aveau discernământ, au fost informate în scris și și-au dat acordul. Astăzi Managerul Bîgiu a declarat altceva «zeci de pacienți fără discernământ, folosiți drept cobai într-un studiu de testare a unor medicamente»! Să comunici informații care nu corespund realității, și asta în baza unei solicitări oficiale, legale, poate avea alte conotații! Când a spus Dr. Bîgiu adevărul și de ce acest «balet» al declarațiilor? Care este adevărata miză cu privire la ceea ce se întâmplă în această unitate medicală?”, întreabă retoric reprezentanții Asociației.
Facsimil din răspunsul managerului Bîgiu către ASUM
Mai mult, nici ministrul Sănătății, Sorina Pintea, nu crede că ar fi ilegal studiul făcut pe „pacienții-cobai” de la Vulcan. Declarațiile managerului interimar de la Neuru, sunt cu atât mai bulversante cu cât se presupune că ar trebui să știe că studiile clinice se fac pe număr redus de cazuri, iar firmele sponsor verifică dacă acestea se fac conform reglementărilor legale în vigoare, împreuna cu Agenția Naționala a Medicamentului si a Dispozitivelor Medicale, comisii de etica etc. Mai mult, la astftel de studii vin verificări automat si de la organisme internaționale FDA, EMEEA etc., altfel medicamentele respective nu sunt omologate și nu pot fi introduse în procesul de producție și scoase la vânzare.
În acest context, declarațiile dlui. Bîgiu încep să fie suspecte: Este incompetență? Este rea-voință, iar dacă da, ce este în spatele unui asemenea demers? La Facultatea de Medicină, asistent dr. med. Nicușor Florin Bîgiu una prezintă în suportul scris studenților și alta la clasă?
Având în vedere gravitatea acuzațiilor managerului interimar de la Spitalul de Neuropsihiatrie, reprezentanții Comisiei de Sănătate a Consiliului Județean, care patronează unitatea medicală, ar trebui să vină rapid cu informații publice către opinia publică, iar managerul ar trebui să se gândească la o demisie (nu știm dacă mai există onoare la ce se întâmplă acolo), având în vedere cele întâmplate.