
Agenția de Dezvoltare Intercomunitară ISO Mediu Brașov a venit cu precizări, la solicitarea newsbv.ro, în ceea ce privește intenția Consiliului Județean Maramureș de a depozita gunoaiele la Brașov.
Reamintim faptul că administrația USR – Allen Coliban și-a dat acordul de principiu ca Brașovul să devină groapă de gunoi pentru oricine cere, din câte se vede. Primarul mincinos spunea că în campania electorală că va lua măsuri pentru reducerea poluării în orașul de la poalele Tâmpei.
Iată ce ne-au spus, despre acest subiect, politicienii brașoveni. Menționăm că nu am primit, încă, jun punct de vedere de la reprezentanții USR și PNL.
Vă mai aducem aminte ce ne spunea senatorul Allen Coliban, înainte să ajungă primarul Prejudiciu, după dezbateri publice cu cei de la Fin-Eco: „„Despre cum am fost gazați în tăcere timp de 10 ani de zile. Și despre cum spunem “Stop!”. (…) Atât autoritățile cât și operatorul economic au recunoscut faptul că gazele rezultate din descompunerea deșeurilor depuse în Celulele 1 și 2 au ajuns direct în atmosferă, fără a fi captate și tratate (așa cum prevăd normele). Este important să luăm atitudine – semnează și distribuie petiția “Stop poluării din Brașov! Vrem aer curat!” – https://www.petitieonline.com/stats.php?id=215380.”
Petiția lui Coliban are 6841 de semnături acum. Mai contează ce vor brașovenii? Sau doar când se luptă pentru ciolan?
Vorba unui brașovean. Când facem o dezbatere publică?

În aceste ultime zile, asistăm, uluiți, cum spune Coliban „Stop” poluării
Acest personaj sinistru este de acord să aducă gunoaie din Maramureș. (Netratate, pentru că operatorii din Brașov le tratează, înainte de a fi depozitate la rampa de gunoi). Coliban, încă o dată dovedește că este un mincinos. Pe care nu îl interesează decât să dea sinecuri și contracte celor apropiați USR și ONG-urilor de partid. Unde sunt ONG-urile acelea de mediu care protestau la acea vreme?
Ce scrie pe pagina USR Brașov: „Allen Coliban este inițiator al Legii mirosurilor, care a trecut de Senat și este acum în dezbatere la Camera Deputaților. Legea acoperă un vid legislativ în domeniul calității aerului și reglementează inclusiv obligativitatea unui Plan de gestionare a disconfortului olfactiv. Acesta va cuprinde măsurile necesare pentru prevenirea şi diminuarea disconfortului şi va face parte din autorizaţia de mediu. Nerespectarea Planului va putea atrage inclusiv suspendarea temporară sau definitivă a activităţii generatoare de disconfort olfactiv”.
Legea e în vigoare. Dacă nu se aplică, ori legea lui Coliban e proastă, ori el este impotent administrativ.
Ce spun politicienii Brașoveni?

Silviu Ambrus, secretar general al PMP Municipiul Brașov: „Spuneți NU la aducerea și depozitarea gunoaielor din alte zone la noi, în Brașov. Îndemn brașovenii să ia atitudine și să nu accepte gunoaiele din Maramureș în Brașov. Primăria Brașov, prin conducerea USR, este de acord ca gunoaiele din județul Maramureș să fie aduse pe raza Municipiului Brașov. De ani de zile avem o problemă mare cu mirosurile în Brașov, iar sursa este groapa de gunoi. Nu cred că mai are rost să dezbatem în vreun fel acest lucru, deoarece este la mintea copiilor faptul că BRAȘOVENII NU VOR SĂ FIE DEPOZITAT LA NOI GUNOIUL CELOR DIN MARAMUREȘ. Recomand brașovenilor să distribuie acest mesaj, în speranța că o să înțeleagă administrația USR că noi, brașovenii, nu vrem acest gunoi aici”.

Lucian Pătrașcu, președinte organizația municipală PSD, subprefect Brașov: „Noi, brașovenii, cunoaștem faptul că trecem printr-o criză acută a depozitării deșeurilor.
Administrația actuală a promis faptul că rezolva în cel mai scurt timp posibil situația depozitului de deșeuri, a mirosurilor care emană de la depozitul de deșeuri, a rampelor de deșeuri menajere din Municipiul Brașov.
Din păcate pentru noi, aceste situații nu au fost rezolvate. Brașovul miroase în continuare, depozitul de deșeuri nu a fost închis și rampele de deșeuri menajere se lasă așteptate.
Municipalitatea, cunoscând această stare de fapt, consideră că acum este momentul să depozităm deșeuri din alte județe. Cum este în cazul de față acordul Primăriei Brașov de a primi deșeuri tocmai din Maramureș.
Administrația locală a luat această decizie fără a face o consultare publică și fără a face o consultare cu consilierii locali. Pur și simplu, Allen Coliban a luat o decizie care ne afectează pe toți fără să aibă intenția de a declanșa nici un fel de consultări.
Decizie care afectează aici pe plan local.
Mă întreb dacă noi, brașovenii, cunoscând starea de fapt, am fi de acord să depozităm deșeuri din alte județe? Mă îndoiesc. Ca atare, Primarul Coliban face ceea ce știe mai bine, ia decizii de unul singur în dauna intereselor brașovenilor”.

Sebastian Rusu, președinte organizația municipală PNL, viceprimar Brașov: „Problema gunoaielor, în general, naște controverse și, totodată, probleme. Sunt convins că, la Maramureș, au o problemă și nu cred că cineva îți dorește să se afle într-o astfel de situație delicată. Cu toate acestea, noi trebuie să ne gândim la Brașov. De aceea, ca membru al CD al ADI ISO Mediu, am avut discuții și ne-am opus acestuI demers. Noi ne-am asumat o politică responsabilă de mediu pe termen lung. Avem, la rândul nostru, o serie de paşi de parcurs în acest sens. Conform normelor europene trebuie ca deşeurile să fie depozitate doar dacă, în prealabil, au fost supuse unei operaţiuni de tratare mecano-biologică, pentru a putea prelungi durata de exploatare a depozitului. Din acest motiv, urmează ca ADI să liciteze serviciul de tratare mecano-biologică a deşeurilor, tocmai pentru a micşora cantitatea de deşeuri depusă şi pentru a mări perioada de exploatare a Celulei nr. 4 de la Fin-Eco unde se depun deşeurile în prezent. Consider că este datoria nostră să punem brașovenii și Brașovul pe primul loc, încercând să gestionăm cât mai bine problema gunoiului. Trebuie să gestionăm cât mai bine celula 4 și să ne asigurăm că putem să o folosim cât mai eficient, pâna la umplerea ei”.