Eveniment

Scandalul deșeurilor îngropate lângă Brașov: 7 inculpați trimiși în judecată

Marian Stoica

Șapte inculpați trimiși în judecată în dosarul deșeurilor îngropate lângă Brașov. Peste 1.100 de tone ar fi fost ascunse sub pământ.

Șapte inculpați, dintre care șase persoane fizice și o societate comercială, au fost trimiși în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, într-un dosar privind infracțiuni contra mediului. Ancheta vizează depozitarea ilegală și îngroparea a peste 1.100 de tone de deșeuri provenite din construcții și demolări, dar și activități de exploatare ilegală a nisipului și pietrișului.

Potrivit comunicatului transmis vineri, 13 noiembrie, de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, cercetările au fost finalizate, iar dosarul a fost înaintat Judecătoriei Brașov.

Deșeuri depozitate fără autorizație pe platforma Roman

Anchetatorii susțin că, în perioada februarie 2025 – aprilie 2026, administratorul unei societăți comerciale și un angajat al acesteia ar fi deținut și depozitat cel puțin 868 de tone de deșeuri amestecate provenite din construcții și demolări, la punctul de lucru al firmei de pe platforma Roman din municipiul Brașov.

Activitățile s-ar fi desfășurat fără autorizație de mediu. În urma unui control efectuat la 5 februarie 2025 de Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Brașov, au fost identificate deșeuri inerte, nepericuloase și periculoase, iar societatea a fost amendată cu 60.000 de lei.

Totodată, autoritățile au dispus sistarea activității până la obținerea documentelor legale și eliminarea deșeurilor exclusiv prin intermediul unor operatori autorizați.

deseuri viscri
deseuri viscri

Aproape 400 de tone de deșeuri ar fi fost îngropate în 2025

Pentru a evita alte sancțiuni, administratorul societății ar fi apelat la alte persoane pentru transportarea și îngroparea deșeurilor pe un teren neamenajat și neautorizat, situat în zona centurii ocolitoare a municipiului Brașov.

Potrivit procurorilor, în martie și aprilie 2025 ar fi fost transportate și îngropate aproximativ 391 de tone de deșeuri amestecate. Operațiunea ar fi presupus 23 de transporturi cu autobasculanta, fiecare încărcătură având aproximativ 17 tone.

Pentru această activitate, unul dintre inculpați ar fi primit suma de 20.800 de lei, prin intermediul unei alte persoane cercetate în dosar.

Anchetatorii susțin că operațiunea ar fi fost repetată în 2026, înaintea unui nou control al Gărzii de Mediu. În perioada februarie-aprilie 2026, alte aproximativ 306 tone de deșeuri ar fi fost transportate, îngropate și acoperite cu pământ pe același teren.

Groapă de mari dimensiuni și exploatare ilegală de nisip și pietriș

Investigația a mai scos la iveală că terenul de lângă centura ocolitoare a Brașovului ar fi fost folosit, începând din 2022 și până cel târziu în mai 2026, pentru activități miniere fără permis sau licență de exploatare.

Conform procurorilor, unul dintre inculpați ar fi extras ilegal cel puțin 9.868 de metri cubi de nisip și pietriș, pe care i-ar fi comercializat ulterior către persoane fizice și juridice.

Prin neplata redevențelor miniere, prejudiciul adus bugetului de stat și bugetelor locale este estimat la 35.757 de lei.

deseuri electrice

Primăria Brașov solicită despăgubiri de peste 760.000 de lei

În dosar, Primăria Municipiului Brașov a formulat acțiune civilă pentru recuperarea sumei de 760.852,25 lei, reprezentând costurile estimate pentru înlăturarea efectelor îngropării a 1.141,23 tone de deșeuri.

De asemenea, autoritatea națională competentă în domeniul resurselor minerale solicită recuperarea sumei de 35.757 de lei, reprezentând redevențele miniere neachitate pentru perioada 2022 – mai 2026.

Procurorii au instituit măsuri asigurătorii asupra bunurilor mai multor inculpați și ale societății comerciale, până la concurența unor sume cuprinse între 970.000 și 1.148.000 de lei, pentru a garanta eventualele confiscări, plata amenzilor și recuperarea prejudiciilor.

Ce măsuri au fost luate împotriva inculpaților

În cursul anchetei, doi dintre inculpați au fost reținuți pentru 24 de ore, în mai 2026. Ulterior, unul dintre aceștia a fost plasat în arest preventiv, iar celălalt în arest la domiciliu.

Măsurile au fost ulterior înlocuite cu arest la domiciliu, respectiv control judiciar. Controlul judiciar a încetat de drept la 22 octombrie 2026.

În ceea ce privește societatea comercială, instanța a dispus interzicerea desfășurării activităților care au ca obiect deșeurile și interdicția inițierii procedurii de dizolvare sau lichidare. Procurorul a solicitat menținerea acestor măsuri pe durata procedurii de cameră preliminară.

Procurorii au solicitat instanței și confiscarea unor sume de bani, precum și a contravalorii unui autocamion despre care susțin că ar fi fost folosit la transportul deșeurilor.

Dosarul a fost înaintat Judecătoriei Brașov.