Din judeţ

Scandal în Zizin. Doi tineri au ajuns în arest

Sebastian Dan

În data de 14 noiembrie a.c., în jurul orei 01:40, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Feldioara au fost sesizați, de către o femeie, cu privire la faptul că două persoane necunoscute ar fi pătruns în curtea sa, din satul Zizin, de unde ar fi sustras mai multe obiecte de lemn, pe care le-ar fi folosit pentru a lovi un autoturism parcat în fața imobilului.

„Față de sesizarea primită, polițiștii au efectuat verificări, care au condus, în scurt timp, la identificarea a doi tineri, de 20 și 22 de ani, din localitatea Zizin, județul Brașov, bănuiți că ar fi pătruns, fără drept, într-un autoturism parcat pe o stradă din localitate, pe care l-ar fi sustras și condus fără a deține documentele prevăzute de lege, provocând astfel un accident rutier, tot pe aceeași stradă, soldat cu pagube materiale”, au precizat oamenii legiii.

Ulterior, după producerea accidentului, cei doi tineri ar fi pătruns, fără drept, în curtea unui imobil, de unde ar fi sustras corpuri de lemn, pe care le-ar fi folosit pentru a provoca distrugeri autoturismului sustras.

Față de cele constatate, după administrarea probatoriului, polițiștii au dispus reținerea și introducerea celor doi tineri în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Brașov, pentru o perioadă de 24 de ore.

În cauză, a fost constituit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „tentativă la furt în scop de folosință”, „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, „violare de domiciliu” și „distrugere”, în care cercetările sunt continuate sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale.

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Whatsapp și Telegram !