Cultura

„Săptămâna Apelor Curate”, la Hărman

Sorin Secli

Propark – Fundația pentru Arii Protejate, alături de Societatea Română de Sălbăticie și Asociația Carpaterra, organizează în perioada 12–18 septembrie 2025 evenimentul „Săptămâna Apelor Curate”, în cadrul proiectului Oltul Curat – Rădăcini pentru Viitor, parte din inițiativa Cu Apele Curate.

Evenimentul are loc în localitatea Hărman, județul Brașov, în curtea Bisericii Evanghelice Fortificate, și aduce împreună familii, elevi și profesori, specialiști și membri ai comunităților conexe râului Olt, într-o săptămână dedicată educației ecologice, protecției apelor și implicării comunitare.

Ce este „Săptămâna Apelor Curate”?

Este o săptămână tematică dedicată educației ecologice și implicării comunitare, concepută ca o platformă de dialog, învățare și acțiune în jurul problemelor de poluare a apelor, în special cu plastic, și despre moduri sustenabile de protejare a resurselor de apă. Se adresează atât publicului larg, cât și comunităților locale și instituțiilor relevante.

Activitățile organizate în cadrul evenimentului „Săptămâna Apelor Curate”