Din judeţ

Sania de vară din Predeal, funcţională până la sfârșitul lunii august (VIDEO)

Gabriela Bunghez

Sania de vară din Predeal (mountain coaster) din zona pârtiei Clăbucet, ar putea fi dată în folosință până la finalul acestei luni, după eliberea avizului necesar din partea ISCIR (Inspecția de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat).

Sania de vară din Predeal, inaugurată până la sfârșitul lunii august

Pe traseul cu lungimea totală de 822 de metri vor coborî 22 de sănii.

Sania de vară

„Ne mândrim cu o investiție făcută din surse proprii. Lucrarea este finalizată, dar se află, încă, în posesia asocierii care a câștigat licitația. Nu am făcut, deocamdată, procesul verbal de predare-primire a saniei de vară. Investiția a costat peste 1.300.000 de euro.

Are o particularitate față de alte trasee de acest gen. Avem și un tunel prin care trecem cu sania. Viteza maximă va fi de 40 de kilometru la oră în coborâre”, a declarat pentru Radio România Brasov FM, primarul localității, Sorin Ciobanu.

SANIE sania de VARA

În funcție de condițiile meteo, instalația pentru sania de vară va putea fi exploatată și în sezonul de iarnă, ca o alternativă de distracție pentru turiștii care vin în stațiune, deoarece traseul stbilit pentru sania de vară este paralel cu pârtia Clăbucet și nu va încurca schiorii, a precizat edilul predelean.