Eveniment

Salvamont Brașov avertizează împotriva utilizării ilegale a indicatoarelor montane ca spații publicitare

Gabriela Bunghez

Reprezentanții Salvamont Brașov solicită turiștilor și companiilor să nu mai lipească stickere publicitare pe indicatoarele turistice de pe traseele montane şi le transmit celor care lipesc abţibilduri publicitare să încerce un parteneriat oficial.

Salvamont Braşov: Indicatoarele turistice au rolul de a orienta turiştii şi de a le oferi informaţii clare pe trasee, nu de a servi drept spaţii publicitare

„Revenim cu rugămintea de a nu mai lipi stickere pe indicatoarele turistice din zona montană. Acestea au rolul de a orienta turiştii şi de a le oferi informaţii clare pe trasee, nu de a servi drept spaţii publicitare. Dacă reprezentaţi o firmă, asociaţie, un club sau orice altă organizaţie şi vă doriţi ca numele ori sigla dumneavoastră să apară pe indicatoarele turistice, vă invităm să ne contactaţi oficial.

Putem identifica împreună posibilitatea unui parteneriat prin care să sprijiniţi realizarea şi montarea unor noi indicatoare pe traseele care necesită întreţinere, iar contribuţia dumneavoastră să fie evidenţiată în mod corespunzător”, este mesajul transmis duminică de reprezentanţii Salvamont Braşov.

„Lipiți-le pe mașina personală!”

Aceştia notează, pe reţelele de socializare, că indicatoarele turistice ar fi bine să rămână vizibile, lizibile şi utile celor care se află pe munte, ele nefiind spaţii pentru publicitate.
„Dacă aveţi stickere pe care doriţi neapărat să le lipiţi undeva, vă recomandăm cu încredere propria uşă de la apartament, maşina personală, geamul balconului sau orice altă suprafaţă care vă aparţine. Vă mulţumim pentru înţelegere şi pentru respectul acordat infrastructurii turistice montane!”, le transmit salvatorii montani celor care procedează la această metodă de a-şi face publicitate.

Salvamont Braşov