Săcele: Virgil Popa candidează pentru un nou mandat

Săcele: Virgil Popa candidează pentru un nou mandat

Primarul în funcție, Virgil Popa, a anunțat, pe pagina personală de Facebook,  că va candida la un nou mandat. 

Voi candida pentru un nou mandat! Cu hotărârea de a continua munca pentru dezvoltarea orașului nostru! Perioada 2016-2020 a stat sub semnul punerii lucrurilor în ordine la Săcele și nu puține au fost acestea! Perioada 2020-2024 a stat sub semnul implementării proiectelor mari iar viitorul mandat va sta sub semnul dezvoltării. 

Una din principalele realizări a reprezentat redeschiderea spitalului, cerut și dorit de mii de săceleni! Peste 200.000 de pacienți  care i-au trecut pragul până acum au beneficiat de îngrijire medicală de specialitate. 

Copiii Dumneavoastră învață în școli adaptate cerințelor actuale: clădirile au fost renovate, sălile de clasă modernizate și din 2023 s-a deschis prima creșă publică din Săcele, o promisiune onorată față de tinerii părinți din Săcele. 

Infrastructura orașului a fost și este în continuare, o prioritate a mandatelor mele. Au fost finalizate lucrări de care Municipiul Săcele avea nevoie de mult timp, altele sunt în curs și vor continua, iar altele vor începe în mandatul viitor. 

Pentru demararea și realizarea tuturor acestor investiții, ordinea făcută a reprezentat, în principal, intabularea unui număr foarte mare de imobile și străzi. Fără acest proces birocratic, anevoios și de durată niciun alt proiect nu ar fi putut fi realizat. Este o etapă „invizibilă”, însă obligatorie pentru a demara o lucrare, pentru a obține finanțare și pentru a o executa cu succes. 

Săcele are nevoie de continuitate, săcelenii au nevoie ca proiectele și lucrările începute să fie finalizate. Aceasta este promisiunea mea și a echipei mele!

Săcelenii au nevoie de un primar din comunitate, care îi înțelege și cunoaște specificul localității! Sunt născut, crescut, educat în Săcele, activitatea profesională și toată viața îmi sunt legate de meleagurile acestea. 

Cu votul Dumneavoastră vă asigur că vom reuși să dezvoltăm Săcele, să îl transformăm într-un municipiu cu care să ne mândrim și în care să ne bucurăm că locuim”.

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Alte articole:   Săptămâna Patimilor. Ce simbolizează fiecare zi

Noutăți RAPID și pe canalul de Whatsapp și Telegram !

Distribuie dacă îți place!