Săcele: Peste 300 de copii primesc „primul ghiozdan”

Săcele: Peste 300 de copii primesc „primul ghiozdan”

Peste 300 de copii săceleni care încep săptămâna viitoare clasa I, vor fi așteptați în clasele lor de „primul ghiozdan”.

Concret este vorba de toate rechizitele școlare necesare pentru „primul ghiozdan: caiete, coperți, etichete, bibliorafturi, penar, stilou, set geometrie, creioane, bloc de desen, acuarele, pensule, hârtie glasată, lipici, foarfecă, etc.

„De asemenea, în data de 16 septembrie, în cadrul Zilelor Culturale Săcelene , 195 de elevi din învățământul gimnazial și liceal vor fi recompensați pentru rezultatele la învățătură din anul școlar 2021-2022. Elevii care au terminat cu nota 10 vor primi 1000 lei. Cei care au luat Premiul I – 300 lei. Premiul II – 200 lei. Premiul III – 100 lei”, a anunțat primarul Virgil Popa .

Prin aceste demersuri, administrația săceleană dorește să încurajeze actul educațional și să sprijine la modul concret unitățile școlare din Municipiul Săcele.

Distribuie dacă îți place!
Alte articole:   VIDEO Lucrările de pe Varianta Săcele se apropie de final

Anunţuri mică publicitate