O nouă tranşă de vaccin de la compania Pfizer BioNTech, care constă în 303.030 doze, soseşte atăzi, 18 octombrie, în ţară, a anunţat Comitetul naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea anti-COVID.
Vaccinurile sunt transportate în condiţii optime de siguranţă, în containere speciale, cu gheaţă carbonică şi folie etanşă.
Dozele vor fi depozitate la Centrul Naţional de Stocare, iar în perioada următoare vor fi distribuite în centrele regionale existente la nivel naţional.
Până la acest moment, ţara noastră a recepţionat peste 13 milioane de doze de vaccin produse de compania Pfizer, iar 8,5 milioane au fost deja utilizate pentru imunizarea populaţiei.
Potrivit DSP Brașov, în județul au fost distribuite până sâmbătă, 293.867 doze vaccin Pfizer.
Amintim că în județul Brașov sunt deschise 16 centre de vaccinare, dintre care șase în municipiu și câte unul în Făgăraș, Codlea, Feldioara, Ghimbav, Moieciu, Râșnov, Rupea,Săcele, Sânpetru și Victoria.
Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!