Risc mare de avalanșă în Munții Făgăraș

Risc mare de avalanșă în Munții Făgăraș

În Munții Făgăraș, la altitudini de peste 1.800 de metri se mențin condițiile de declanșare spontană a avalanșelor de dimensiuni medii și izolat mari, prin ruperea și alunecarea stratului instabil superior sau a plăcilor de vânt, transmit meteorologii.

Potrivit Buletinului nivometeorologic valabil până vineri seara, la ora 20.00, este risc mare de avalanșă în Munții Făgăraș, la peste 1.800 de metri altitudine, relatează Mediafax.

În aceste zone, insolația și valorile termice mai ridicate din cursul zilei au favorizat tasarea stratului cu 7-10 cm.

Zăpada cu rezistență foarte scăzută, prezentă în partea superioară a stratului, măsoară pe alocuri 20-30 cm, sub aceasta se află un strat de 30-40 cm cu rezistență de asemenea mai scăzută, dar a căror cristale au legături slabe între ele.

Alte articole:   Accident pe DN 13 Braşov-Târgu Mureş, între un autotren şi o autocisternă încărcată cu 7 tone de motorină

Sub aceste straturi puțin rezistente se află o crustă mai veche de gheață, care constituie un plan de alunecare și declanșare a avalanșelor.

În zonele de creastă se întâlnesc cornișe de dimensiuni considerabile și plăci mai consistente de vânt îndeosebi pe versanții sudici și vestici. Pe văi și în zonele adăpostite se mențin depozite însemnate de zăpadă, care depășesc în unele locuri 3-4 metri. Stratul vechi, din profunzime, este format din zăpadă consolidată.

„Se mențin condițiile de declanșare spontană a avalanșelor de dimensiuni medii și izolat mari, prin ruperea și alunecarea stratului instabil din partea superioară sau a plăcilor de vânt, riscul declanșării avalanșelor fiind amplificat chiar și la supraîncărcări mici”, arată meteorologii.

La altitudini de sub 1.800 de metri în Munții Făgăraș, dar și în Munții Bucegi, Țarcu-Godeanu, Parâng-Șureanu, Rodnei, Călimani-Bistriței-Ceahlău, riscul de avalansă este însemnat.

Alte articole:   Blue Monday 2025: 20 ianuarie, cea mai deprimantă zi din an

Te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Telegram: Abonați-vă AICI

Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate

De top în Brașov