Consiliul de Securitate al ONU s-a reunit luni, la New York, într-o sesiune specială convocată la solicitarea României, după drona căzută la Galați, care a lovit și explodat peste un bloc de locuințe.
56 de ţări denunţă, la ONU, rolul Rusiei după căderea dronei ruse la Galaţi
Peste 56 de ţări – inclusiv state membre NATO şi ale Uniunii Europene (UE) – au denunţat luni, la ONU, un comportament ”inacceptabil” al Rusiei, după căderea unei drone pe un bloc în România, săptămâna trecută, potrivit unei declaraţii citite de către ministrul român de Externe, relatează AFP, potrivit News.ro.
Oana Ţoiu a declarat luni, la ședința Consiliului de Securitate al ONU privind incidentul de la Galaţi, că încălcările repetate ale spaţiului aerian al României de către drone ruseşti sunt o consecinţă a tacticilor de escaladare folosite de Rusia în războiul din Ucraina.
Rusia neagă la ONU responsabilitatea pentru drona de la Galați: Dacă era rusească, acoperișul era distrus complet
Reprezentantul Rusiei la reuniunea Consiliului de Securitate al ONU susţine că România a convocat ”în grabă” şedinţa şi a adus ”acuzaţii nefondate” la adresa Rusiei, invocând declaraţii contradictorii ale oficialilor români cu privire la incidentul de la Galaţi, relatează Mediafax.
Diplomatul rus a afirmat că scopul principal al reuniunii ar fi fost „generarea unui nou val de isterie mediatică anti-rusă”, la cererea statelor occidentale. El a susținut că versiunea prezentată de România ridică semne de întrebare „atât din perspectivă tehnică, cât și factuală”.
El a susținut că o dronă Geran-2 transportă aproximativ 50 de kilograme de explozibil și că, în opinia Moscovei, impactul asupra unui bloc de locuințe ar fi trebuit să provoace distrugeri mult mai mari.
„Dacă o astfel de dronă ar fi lovit într-adevăr acoperișul unei clădiri, consecințele nu s-ar fi limitat la incendiul arătat de presa română. Acoperișul ar fi fost distrus complet”, a declarat reprezentantul Rusiei.
Rusia cere o investigație „completă, obiectivă și depolitizată”
Moscova cere, potrivit diplomatului rus, o investigație „completă, obiectivă și depolitizată”, cu participarea părții ruse. El a afirmat că Rusia este pregătită să ia parte la o astfel de anchetă, dar numai dacă îi sunt puse la dispoziție „date obiective” și fragmente din dronă pentru analiză.
El a criticat și reacția României, inclusiv decizia de închidere a Consulatului General al Rusiei de la Constanța și solicitarea ca șeful misiunii consulare să părăsească țara în termen de 72 de ore. Potrivit reprezentantului rus, aceste măsuri ar arăta că accentul nu a fost pus pe stabilirea adevărului, ci pe folosirea incidentului pentru alimentarea unei campanii anti-ruse.
Oana Țoiu la ONU: „Fără îndoială drone este rusească”
Ministra de Externe Oana Țoiu a declarat la ONU că analiza militară și raportul tehnic realizat de anchetatorii români arată „fără îndoială” că drona prăbușită la Galați era un Geran-2 de origine rusească.
Concluzia este susținută de fragmentele recuperate, inclusiv de inscripții în caractere chirilice cu numele Geran-2, dar și de componente electronice, sisteme de navigație, module de control și elemente de construcție similare cu cele ale altor drone Geran-2 recuperate anterior în România și identificate ca fiind fabricate în Federația Rusă.
„Analiza noastră militară arată fără îndoială că drona care s-a prăbușit joi noapte la Galați este un Geran-2 de origine rusească”, a spus Oana Țoiu.
Reprezentantul Chinei: Criza din Ucraina se extinde peste granițe
Reprezentantul permanent al Chinei la ONU, Fu Cong, a declarat în cadrul reuniunii Consiliului de Securitate, că incidentul de la Galați reflectă extinderea efectelor războiului din Ucraina asupra statelor vecine. Acesta a făcut apel la calm, dialog și o soluționare diplomatică a conflictului.
„Acest incident este rezultatul crizei din Ucraina care s-a extins peste granițe. Dacă situația va continua pe această cale de deteriorare și escaladare sau, mai rău, va scăpa de sub control, va avea cu siguranță consecințe ireversibile”, spune diplomatul Chinei.
SUA condamnă incidentul de la Galați și transmit că vor apăra „fiecare centimetru” din teritoriul NATO
Statele Unite au condamnat, în Consiliul de Securitate al ONU, pătrunderea „imprudentă” a unei drone militare rusești în spațiul aerian al României.
Reprezentantul SUA a spus că drona a lovit un bloc de locuințe din Galați și a rănit mai multe persoane.
„Statele Unite sunt alături de aliatul său NATO, România. Gândurile noastre sunt alături de răniți și de toți cei afectați la Galați”, a transmis diplomatul american.
El a reiterat angajamentul Washingtonului față de apărarea Alianței.
„Așa cum am mai spus, vom apăra fiecare centimetru din teritoriul NATO”, a declarat reprezentantul SUA.
Şi celelalte ţări şi-au declarat susţinerea pentru România.
Oana Ţoiu: Europa de Est ştie foarte bine la ce să se aştepte de la Rusia
Ministrul român al Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, a explicat, luni, după Consiliul de Securitate al ONU în care s-a discutat despre incidentul cu drona rusească de la Galaţi, că Europa de Est ştie foarte bine la ce să se aştepte de la Rusia, ea arătând că din aceste considerente România a făcut demersuri, alături de aliaţi din regiune, pentru a se asigura că flancul estic al NATO are o ”abordare coerentă” în contextul geo-politic actual, relatează News.ro.
„Declaraţiile ruseşti sunt ceea ce ne aşteptam să fie: o încercare să arate că nu sunt responsabili pentru propriile acţiuni. A fost surprinzătoare declaraţia lor prin care spuneau că cererea României vine ca o consecinţă a dorinţelor lumii occidentale.Europa de Est ştie foarte bine la ce să se aştepte de la Rusia. Europa de Est este cea care a arătat care este riscul încă de la începutul agresiunii în Crimeea, tocmai de aceea se vorbeşte despre articolul 4, tocmai de aceea am creat conceptul B9 cu România şi Polonia, pentru a avea o abordare coerentă pe flancul estic”, a declarat Oana Ţoiu, luni, la New York.
Ea a arătat că România este recunoscătoare pentru sprijinul primit pe plan internaţional.




