
Lucrarea, care are structura unei mise, este compusă din 12 părți (Dies irae, Tuba mirum, Rex tremendae, Recordare, Confutatis, Lacrimosa, Domine Jesu, Hostias, Andante, Sanctus, Benedictus, Agnus Dei), având la bază șase strofe ale unui text poetic latin din veacul al XIII-lea și șase texte liturgice, ce fac parte din slujba funerară, partea denumită „Lacrimosa” fiind cea mai cunoscută. „Requiem”-ul este scris pentru patru voci (soprană, mezzosoprană, tenor, bas), cor mixt și orchestră. Interpretează soliștii: Anda Pop, Gabriela Hazarian, Mihai Irimia, Petru Burcă (Opera Națională Română Cluj-Napoca). Își dau concursul: Corul Operei Brașov – dirijor Leonard Boga, Corul „Gh. Dima” al Facultății de Muzică din cadrul Universității „Transilvania” Brașov – prof. Ciprian Țuțu, Corul „Astra” Brașov – dirijor Ioan Oarcea, precum și Orchestra Operei Brașov, dirijată de maestrul Traian Ichim.
Preț bilete: 10 lei.
Duminică, 27 martie 2016, de la ora 18.30, în Sala Operei, vă invităm să urmăriți spectacolul cu opera „La Cenerentola” (Cenușăreasa) de G. Rossini. „Cenușăreasa” a fost prezentată pentru prima dată la Roma în Teatro Valle, în anul 1817. Inspirați de celebra poveste a lui Charles Perrault, Rossini și libretistul Jacopo Ferretti au creat o poveste muzicală ce îmbină deopotrivă lirismul, comedia și virtuozitatea vocală specific stilului rossinian.
Libretul a fost creat în 22 de zile, iar muzica în doar 24 de zile, acest mod rapid de a compune demonstrând, ca și în opera „Bărbierul din Sevilla”, geniul și deosebita inventivitate muzicală a lui Rossini. Rolurile sunt foarte bine conturate și păstrează, în general, linia personajelor propuse de Perrault. Mama vitregă și surorile au un puternic caracter comic, subliniat evident în scriitura muzicală. Ariile personajelor principale sunt ample, cu melodii inspirate, iar scenele de ansamblu ale finalurilor de act sunt deosebit de complexe, dar fermecătoare totodată, create în binecunoscutul stil rossinian.
În distribuție, soliștii: Asineta Răducan (Angelina), Mihai Irimia (Don Ramiro), Valentin Marele (Dandini), Ștefan Schuller (Don Magnifico), Lăcrămioara Schuller (Clorinda), Sonia Hazarian (Tisbe), Marian Reşte (Alidoro). La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Adrian Morar (Cluj-Napoca), iar regia spectacolului este semnată de Carmen Dobrescu. Își dau concursul Corul și Orchestra Operei Brașov. Preț bilete: 30 lei; 20 lei
Biletele se vând la sediul Operei din str. Bisericii Române nr. 51, tel. 0268-419380.
Până în weekend, Opera Brașov și Muzeul „Casa Mureșenilor” vă invită miercuri, 23 martie 2016, de la ora 17.00, la muzeu (Piața Sfatului nr. 25), la Recitalul de la ora 5 ce poartă în titlu o întrebare (mai mult retorică, desigur): „Vă place Opera?”. Interpretează: Ioana Mărgărit – soprană, Nora Vlad – actriță și Simona Patriche – pianistă.
Recitalul este dedicat exclusiv muzicii de operă și cuprinde arii din opere însemnate: „Turandot” de G. Puccini, A. Boito – „Mefistofele”, J. Massenet – „Herodiade” și „Le Cid”, A. Ponchielli – „La Gioconda” sau A. Dvorak – „Rusalka”.
Intrarea se face pe bază de bilete care se achiziționează la intrarea în sala de concert a muzeului. Preț bilete: 2 lei – elevi, studenți; 3 lei – pensionari; 5 lei – adulți.
Program: Luni – Vineri 10 – 17 şi cu o oră înainte de începerea spectacolelor (în cazul în care rămân bilete disponibile). La „Requiem”, bilete se vor putea cumpăra și cu o oră înainte de începerea concertului de la Biserica Romano-Catolică „Sfinții Petru și Pavel”.