I-a dat fotbalului totul, dar fotbalul nu i-a întors decât pe jumătate. Așa s-ar descrie, în câteva cuvinte, cariera fotbalistică a brașoveanului Răzvan Pancu.
„Pentru mine, fotbalul a însemnat totul, a fost viața mea, dar acum, când stăm de vorbă, nu mai reprezintă nimic. De când am renunțat la fotbal, nu mai am nicio treabă cu fenomenul. Efectiv nu mai există acea chemare… Doar când Dani Isăilă era antrenor la Astra Ploiești mă mai uitam la meciuri. Iar cu foștii colegi mai țin legătura doar pe Facebook, cu excepția lui «Ionci» Gnandt, cu care vorbesc la telefon și mă vad de fiecare dată când vin acasă”, povestește „Panchi”. Sau „Panchilă” – cum mai e cunoscut în lumea fotbalului, cu care am stat de vorbă zilele trecute.
Ioan Naghi l-a promovat la echipa mare a „Steagului”
Născut la Brașov, la 30 august 1972, a fost unul dintre cele mai promițătoare talente ale generației sale. A luat-o de jos, de la copii și juniori, la FCM Brașov (actualul FC Brașov), la grupa antrenorului Cezar Ardeleanu, cel cu care, în perioada anilor ’86-’90, a lucrat la Centrul Olimpic.
„După ’90, Centrul s-a desființat și m-am întors la FC Brașov, unde am terminat junioratul cu nea’ Adi Hârlab, în ’91. Ca junior, antrenorul Nelu Naghi m-a luat la echipa mare și am debutat în Divizia «A» într-un joc pierdut cu 0-2 în deplasare, la Inter Sibiu, în prima etapă a returului. Printre seniorii de atunci se numărau Gelu Moldovan, Neluțu Mandoca, Iulian Chiriță, Ionuț Pârvu, Dorel Purdea, Sandu Andrași, Marcel Ghergu, Laszlo Polgar, Gabor Gerstenmaier etc. Am fost rezervă și am intrat ca mijlocaș dreapta, postul pe care, de altfel, am dat cel mai bun randament la seniori, mereu. Brașovul avea o echipă foarte bună atunci, iar în campionatul respectiv am mai jucat de două ori, tot din postura de rezervă”, își aduce aminte.
A adunat 350 de meciuri în liga secundă
După FC Brașov, au urmat alte „stații” în cariera fotbalistului Răzvan Pancu (Metrom Brașov, 1991-1992, antrenor Gabriel Stan) și Tractorul Brașov (1992-2001), plus alte mici „popasuri”, cât a fost împrumutat, la Astra Ploiești, ICIM Brașov și Nitramonia Făgăraș. A lăsat România pentru Grecia, unde a plecat cu familia (are o fiică Denisa, de 18 ani). „În Grecia am jucat un an în liga a treia, la Anagenisi Karditsa, apoi în eșaloanele inferioare, la un nivel mult mai scăzut. În 2011, la 39 de ani, am renunțat definitiv la fotbal. Per total, în Liga 1 din România am doar acele trei prezențe de la FC Brașov. Iar în liga secundă, sigur am vreo 350 de partide”, afirmă. fostul jucător.
„Careul de Aur“ al Brașovului: Isăilă, Gnandt, Pancu și Fekete
Care i-a fost cea mai plăcută perioadă din carieră? Răspunde, fără ezitare: „Am trăit-o la Tractorul Brașov, unde i-am avut ca antrenori pe Vasile Gherghe și pe Virgil Roșu. Eram toți tineri, aveam o atmosferă deosebită în vestiar, rezultatele veneau și la un moment dat ocupam locul secund în seria noastră din Divizia «B», fără să primim gol pe teren propriu în retur. Ne și distram, dar când era de fotbal, era fotbal. Eram foarte uniți și-n afara terenului și ajunsesem ca, de la noi putere, în vacanțe să mergem la stadion și să facem antrenamente. Cu Isăilă, «Ionci» Gnandt și «Arpi» Fekete eram nedespărțiți și la echipă, însă și-n viața de zi cu zi”.
Dar cea mai neplăcută amintire? „N-am una anume, că m-a ferit Dumnezeu de accidentări grave. Plăcerea fotbalului a dispărut atunci când au început să apară problemele cu banii în România. Sincer, după urma fotbalului nu m-am ales cu nimic”, vine replica.
Cum îi depista „Mitică” Dragomir pe fotbaliști
Pentru cei tineri, care vor să răzbească-n fotbal, are un sfat și face apel, din nou, la memorie. „Ca fotbalist am muncit foarte mult și fizic, dar și tehnic, cu mingea. Când aveam un antrenament, eu făceam două, iar când aveam două, făceam trei. Practic, lucrul în plus sau individualizarea, cum se mai zice, face diferența. Ca junior la FCM Brașov, la antrenamentele noastre venea tot timpul nea’ Mitică Dragomir, care era președinte. Mereu, ca să ne ambiționeze, ne spunea că ajunge fotbalist cel care face, legat, o sută de flotări și o sută de «abdomene»”, mărturisește.
A lăsat Grecia pentru Norvegia
Cu Răzvan Pancu m-am revăzut zilele trecute acasă, la Brașov, într-o scurtă-i trecere prilejuită de un moment special.
„Acasă o mai am doar pe mama. Din 2012 am plecat din Grecia în Norvegia, la Alesund, un oraș la 700 de kilometri de capitala Oslo și la doar 60 de kilometri de Molde, unde a jucat Steaua în Europa League, acum doi ani. Acolo, în Norvegia suntem toată familia: soră, verișoară, nepoți. Pe 11 martie mama a împlinit 75 de ani și am zis să-i fac o surpriză”, explică.
Descarcă și sortează peștele de pe vapoare
Anii și-au spus cuvântul și au lăsat urme pe chipul fostului fotbalist. Nu pare îmbătrânit, ci mult mai maturizat față de cel care era odată. „Ironia sorții a făcut să mă întâlnesc și cu Paul Enache, pe la Finanțe, și cu Gelu Moldovan, în centru, pe Republicii. Niciunul nu m-a recunoscut din prima”, recunoaște.
Soția și fiica locuiesc în Lamia (Grecia). Spune că abia așteaptă să le vadă și profită de fiecare ocazie ca să se reunească, în Norvegia. Împreună cu soția, Florina, au decis că este important ca fiica lor Denisa să termine liceul în Grecia.
În Norvegia, Răzvan Pancu lucrează la o firmă unde descarcă și sortează peștele venit de pe vapoare. Câștigă în jur la 4.000 euro/ lună. Adică, în condițiile vieții de acolo, nici mult, nici puțin, ci suficient cât să trăiască decent.
În final, câte ceva despre fotbalul norvegian. „E slăbuț, mult mai slab ca la noi. Pentru ei, fotbalul e ca un spectacol, unde cântă și aplaudă ca la teatru. Aduc străini de prin tot felul de țări exotice, însă nu investesc în ei. Specialitatea lor e handbalul, acolo sunt ei pătimași”, încheie Răzvan Pancu.