
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Voila efectuează cercetări, în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă. După ce, la data de 25 aprilie, au fost sesizați, printr-un apel de urgență, cu privire la faptul că, pe un deal de la periferia localității Râușor, o persoană s-ar fi incendiat.
Cercetările efectuate de către polițiști până la acest moment au dus la stabilirea indetității celui decedat, acesta fiind un bărbat, în vârstă de 80 de ani, din comuna Mândra, satul Râușor.
Primele indicii arată faptul că bărbatul și-ar fi provocat incendierea, ca urmare a unei posibile stări afective în care s-ar fi aflat. În acest caz, cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș.
Urmând că, la finalizarea anchetei, să fie lămurite toate aspectele de interes cu privire la decesul persoanei și a se dispune în consecință.
Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!