Din judeţ

Râşnov: Gardul electric împotriva urşilor, extins şi în alte zone din oraş

Gabriela Bunghez

Horia Motrescu, primarul orașului Râșnov, anunţă că mai multe proiecte ale orașului avansează.

Mai multe proiecte intră în linie dreaptă la Râșnov

Potrivit edilului, Proiectul de Restaurare a Cetăţii Râşnov are trei ofertanţi, astfel că până la finalul lunii septembrie urmează să se stabilească câștigătorul și să fie dat Ordinul de începere pentru Proiectul Tehnic.

Totodată, a fost lansată licitaţia pentru traseul de 10 km de pistă pentru biciclete.

„Vă spuneam prin decembrie că am scris un mic proiect pentru o finanțare prin GAL prin care ne propunem să achiziționăm o măturătoare stradală.

Am fost înştiinţat că proiectul este eligibil! Deci vom avea în curând o nouă măturătoare stradală (destinată trotuarelor și spatiilor înguste)”, a transmis primarul oraşului Râşnov.

Autorizaţii de constuire pentru parcarea din Valea Cetăţii şi parcarea subterană din Piaţa Unirii

De asemenea, primarul Horia Motrescu anunţă că a semnat Autorizaţiile de Construire pentru proiectul digitalizării a doua parcări: parcarea din Valea Cetăţii şi parcarea subterană din Piaţa Unirii, iar lucrările vor începe în curând.

Licitaţia pentru proiectarea celor trei străzi din cartierul Primăverii (Lămâiţei, Liliacului şi Viorelelor) va avea câştigător desemnat până la finalul lunii.

 „În iunie vom da Ordinul de Incepere pentru proiectare și ne propunem că în acest an sa și executăm introducerea canalizării menajere pe cele 3 străzi”, a explicat Horia Motrescu.

Gardul electric împotriva urşilor va fi extins şi în alte zone din Râşnov

Totodată, împreună cu directorul Ocolului Silvic Râșnov, dl. Puiu Gheorghe, au stabilit că vor extinde gardul electric în zona din spatele caselor de pe strada Matei Basarab.

„Ne vom lega de actualul gard electric din spatele Bisericii Sfântul Nicolae Vechi și vom închide astfel toată zona dintre Valea Cetății și Valea Cărbunarii. Gard electric vom monta și în zona Peșterii Valea Cetății”, a mai spus Horia Motrescu.

Tot joi, a fost aprobat în Consiliul Local, indicatorii tehnico- economici pentru modernizarea iluminatului public stradal în cartierele Scriitorilor 1 şi Scriitorilor 2, după care va fi lansată licitaţia. Potrivit edilului, în acest an se va executa proiectul în cartierul 2.

„Ieri a fost aprobată completarea bugetului local. De săptămâna viitoare, după ce va fi avizat de ANAF, vom putea executa investițiile prevăzute în el„, a explicat primarul oraşului Râşnov.