Sticlele care au reliefat numele anumitor mărci, precum Coca-Cola sau diferite branduri de whisky sau parfum, ar putea fi interzise în Uniunea Europeană (UE), pentru a fi promovate ambalajele reutilizabile. Legea a fost votată marți, 24 octombrie, în Comisia de Mediu a Parlamentului European (PE), scrie Euractiv.
Adoptarea legii în comisie este primul pas făcut înainte ca aceasta să primească un verdict și în plenul PE.
Legea ar putea încălca protecția drepturilor de proprietate intelectuală
Reprezentanții unei asociații comerciale care reprezintă producătorii de sticle din sticlă spun că legea ar putea încălca protecția drepturilor de proprietate intelectuală atunci când vine vorba despre ambalajele speciale.
„Riscul este ca produsele ambalate să înceapă să arate la fel. Design-urile creative și formele inedite vor dispărea treptat, iar valoarea comercială va fi risipită, deoarece mărcile nu se mai pot evidenția pe rafturi”, conform reprezentanților FEVE.
„Ne temem că acest lucru va duce la ambalaje standardizate și la dispariția treptată a diferențierii mărcii. Credem că această măsură restricționează modelele creative și formele emblematice ale sticlelor”, a declarat Adeline Farrelly, secretar general al FEVE.
Ce spune legea acum
În acest moment, regulile cu privire la ambalaj sunt precizate în Articolul 9 din Directiva privind deșeurile de ambalaje. Legea impune ca greutatea și volumul ambalajelor să fie reduse la minimum. Totuși, producătorii pot justifica folosirea unor ambalaje mai grele dacă asta înseamnă o protecție mai mare a produsului, ușurează procesul de distribuție sau prezintă un grad mai ridicat de protecție când vine vorba despre siguranța consumatorilor.
„Da, sticla emblematică de Coca-Cola este cu siguranță în pericol, la fel ca orice alte sticle emblematice de parfumerie, alimente, băuturi spirtoase dacă este nevoie să folosiți mai multă sticlă pentru o anumită formă”, a spus o sursă din industrie sub protecția anonimatului.
Reprezentanții Coca-Cola nu au oferit nicio reacție până acum în legătură cu acest subiect, menționând că încă „analizează” urmările concrete ale adoptării unei astfel de legi.
Sursa: hotnews.ro
Sursa foto: Dreamstime.com