După 27 de ani de activitate în Poliţie, purtătorul de cuvânt al IJP (Inspectoratul Județean de Poliție Brașov) Braşov, comisarul şef Liviu Naghi, şi-a depus dosarul pentru încetarea raporturilor de activitate.
El a solicitat încetarea raporturilor de muncă începând cu data de 30 decembrie 2016.
,,Am intrat în Poliție pe 1 aprilie 1991, tânăr locotenent, iar în urma unui concurs dur am fost încadrat direct la Poliția Rutieră, având specializarea – inginer auto. Apoi, timp de 6 ani, am lucrat pe platforma Roman, în cadrul Poliției Economice de la acea vreme. În 1998 am plecat în misiune în Bosnia, iar după un an am fost selectat pentru deschiderea primei misiuni din Kosovo, dintr-un total de peste 1000 de ofițeri din 50 de țări. Dintre ei au fost aleși 25, printre care m-am numărat și eu. Printre ofițerii selectați au fost români, pakistanezi, francezi, americani și nu numai. Mă uit și acum, cu mândrie, la legitimația pe care am primit-o…, cea cu numărul 0005.’’, a explicat, pentru brasovtv.com, Liviu Naghi.
În 201, Liviu Naghi a devenit purtătorul de cuvânt al Poliției din Brașov, însă, ofițerul ia decizia de a se întoarce în Kosovo pentru încă o misiune. În 2004 se reîntoarce în țară și reia colaborarea cu jurnaliștii din poziția de purtător de cuvânt.
Pe lângă poziția de purtător de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție din Brașov, Liviu Naghi a deținut, din acest an, și funcția de șef al Serviciului ,,Cabinet’’.
După aproape 27 de ani de activitate, funcția de purtător de cuvânt va fi preluată de Gabriela Dinu.