Main Story

PSD nu vrea finanțarea Aeroportului cu bani de la Guvern

Sebastian Dan

mihai dontuReprezentanții PSD din Comisiile reunite de buget – finanțe ale Senatului și Camerei Deputaților au votat duminică, în jurul orei 19.30,  împotriva amendamentelor ințiate de Mihai Donțu (PNL) și Mihai Sturzu (încă PSD).

Sturzu solicitase suplimentarea bugetului alocat Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, cu suma de 40 de milioane de lei, pentru continuarea lucrărilor la Aeroportul Brașov.

La rândul lui, Mihai Donţu a cerut suplimentarea bugetului alocat Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, cu suma de 2.000.000 de lei, pentru întocmirea documentaţiei tehnice şi a altor documente anexe necesare pentru Aeroportul Brașov.

„În momentul în care s-a trecut la vot, au fost 9 voturi pentru, 12 împotrivă şi 4 abţineri. Nu renunţ încă şi am vorbit cu colegii să susţină acest amendament când se va face discuţia proiectului de buget pentru 2016 în plenul Parlamentului”, a precizat pentru newsbv.ro deputatul Mihai Donţu.