Eveniment

Proteste pe termen nelimitat la Carfil Brașov

Sorin Secli

Proteste pe termen nelimitat la Carfil Brașov. Într-o industrie care realizează câștiguri imense la nivel mondial, compania ROMARM face un profit de doar două milioane de euro.

Proteste pe termen nelimitat la Carfil Brașov

Compania Națională ROMARM S.A. este principalul producător, furnizor și exportator direct de produse militare, armament, muniție și servicii de apărare din România. Într-o perioadă în care cererea de armament este în creștere peste tot în lume și în special în Europa, rezultatele financiare ale companiei arată că afacerile ROMARM nu merg bine, chiar dacă profitul net raportat pentru anul trecut este cel mai mare după 2016, când s-a ridicat la 13 milioane de lei. La o cifră de afaceri de 540,40 de milioane de lei, compania a raportat un profit de doar 10 milioane de lei (ceva mai puțin de două milioane de euro) și plăți restante de 224,36 de milioane de lei.

Directorul general Alexandru Pârcălăbescu spunea, săptămâna aceasta, că ROMARM nu a încheiat anul acesta niciun contract cu Ministerul Apărării Naționale, dar în replică ministrul Apărării susține că aceasta are restanțe la livrări pentru contractele încheiate. Dacă anul trecut cele 15 societăți aflate în structura ROMARM mergeau bine, astăzi aproape toate s-au prăbușit din lipsă de comenzi. O lovitură grea primită de industria de apărare din partea statului este includerea doar a unei companii din cele aflate în compunerea ROMARM în Programul SAFE (Security Action for Europe) prin care România a primit 16 miliarde de euro pentru dotarea armatei.

Majoritatea acestor societăți au astăzi probleme financiare pentru că nu au comenzi, iar greva angajaților care continuă pe termen nelimitat la Carfil Brașov este elocventă pentru starea în care se află industria de apărare a țării. Cu un personal îmbătrânit, cu o ofertă financiară foarte slabă pentru a o face atractivă din perspectiva tinerilor și a specialiștilor și cu o dotare tehnică slabă, industria noastră de profil are nevoie de o reconfigurare rapidă pentru a nu pierde și mai mult contactul cu noile tehnologii care asigură și câștiguri mari.

Conducerile societăților din industria de apărare sunt astăzi sufocate de pilele, relațiile, și colecționarii de sinecuri numiți pe criterii politice, în loc de competență și performanță. Când statul tratează cu indiferență aceste companii care ar trebui să fie considerate strategice, când funcțiile de conducere sunt ocupate de oameni preocupați mai mult de privilegiile lor decât de contracte, producție și dezvoltarea industriei, rezultatul este inevitabil: fabrici în declin, comenzi pierdute și oameni valoroși care pleacă.

Carfil Brașov, sub spectrul disponibilizărilor

Pentru directorul general al societății Carfil Brașov, soluția pentru depășirea acestui moment este una care nemulțumește total angajații: reducerea săptămânii de lucru cu o zi (vinerea ar urma să fie liberă) și disponibilizarea a circa 150 de angajați din cei 570. Mircea Petru Tanţău, directorul-pensionar al fabricii, le-a transmis din concediu planul său angajaților.

„Să pleci în concediu când ai în stradă angajații societății de unde încasezi foarte mulți bani, din punctul meu de vedere acest lucru arată cu nu-i pasă”, spune Constantin Bucuroiu, președintele Alianţei Sindicatelor din Industria de Apărare, Aeronautică și Navală (ASIAAN). În aceste condiții de totală nesiguranță, salariații au anunțat că vor protesta în fiecare zi în fața fabricii, între orele 7.00 și 9.00, pe termen nelimitat. Săptămâna viitoare este așteptată la Carfil Geanina Lazanu, secretara de stat din Ministerul Economiei, responsabilă cu industria de apărare.

Proteste și la Fabrica de Pulberi din Făgăraş

Ultimele zile au fost marcate și de protestele muncitorilor de la Fabrica de Pulberi din Făgăraș, ei fiind nemulțumiți de nivelul salariilor, care nu au mai fost indexate, de lipsa unui contract colectiv de muncă şi de condiţiile de lucru care le pun în pericol chiar viața. Aici se produc explozibili de putere mică, utilizați în industria civilă, și hexogen, o puternică substanță explozivă folosită la fabricarea muniției. Pe de altă parte, sindicaliștii susțin că societatea ar avea banii necesari pentru susținerea unui proces de modernizare, care ar permite și diversificarea gamei de produse, dar conducerea nu a făcut niciun demers pentru începerea procesului.

Și aici conducerea societății, chiar dacă este selectată pe guvernanța corporativă, demonstrează că nu are niciun plan concret pentru dezvoltarea societății. Și este de înțeles acest lucru, pentru că ea este populată de persoane care nu au nicio legătură cu profilul de activitate al Fabricii de Pulberi. Unul dintre membrii CA, Marin Dumitru, un fost ofițer în Ministerul de Interne, a trecut pe la Direcția Penitenciarelor, a lucrat în industria HoReCa și a fost consilierul directorului general al Romaero. La rândul ei, Voinescu Magdalena, este de profesie contabilă, iar Elena Oprea Cristina este șef Serviciu Resurse Umane în cadrul Ministerului Economiei.

Comenzi puține primite de la MApN

Comenzile primite din partea Ministerului Apărării Naționale asigură în prezent un grad de acoperire de 4,7% pentru cele 15 societăți din structura ROMARM, acesta fiind unul dintre cele mai mici din ultimii ani. Pe de altă parte, conducerea ROMARM a delegat și conducerilor unor societăți din structură să acționeze pentru găsirea de comenzi. Pe această listă apare și societatea Carfil Brașov, dar aici pensionarii din conducerea ei nu se pot lăuda cu niciun rezultat.

Spre deosebire de aceasta, la Uzina Mecanică Cugir lucrurile s-au mișcat și astăzi ea este printre cele mai performante societăți din domeniu cu ajutorul investițiilor făcute de conducerea societății. Aici se produc mitraliere și muniție de mitraliere calibrele 14,5 și 12,7 mm. Rezultatele bune obținute de această societate de stat tind să devină singulare într-o industrie care este tot mai aproape de colaps.

Carfil Braşov
Carfil Braşov

Industria de apărare, condusă de oameni fără expertiză

Industria de apărare românească este de foarte mulți ani la cheremul politicienilor care își pun pe funcții de conducere și în Consiliile de Administrație oameni apropiați lor, chiar dacă ei nu au nicio expertiză în acest domeniu. Cotidianul Jurnalul a scris recent despre cazul conducerii companiei Carfil Brașov (vezi aici Fabrica dronelor militare românești: muncitori morți de foame, conduși de clubul pensionarilor bogați), care este formată în cea mai mare parte din pensionari și din colecționari de CA-uri, dar situația de aici nu este singulară. De altfel, același model îl întâlnim și la selectarea membrilor CA de la ROMARM.

„Dacă vorbim despre Programul SAFE, eu spun că este vorba despre trădarea intereselor naționale. Eu am trimis scrisori la toate instituțiile statului care pot contribui la redresarea industriei de apărare în care le-am expus problemele de aici. Singura care mi-a răspuns a fost Președinția, chiar dacă era un răspuns formal. Premierului Ilie Bolojan i-am transmis trei scrisori, nu am primit răspuns la niciuna. Nu-l interesează industria națională de apărare”, Constantin Bucuroiu, președintele ASIAAN

Bogdan Costaș, omul care se pricepe la toate, mai puțin la comerțul cu tehnică militară

Din consiliul de administrației al ROMARM fac parte un expert financiar, un avocat, un expert în administrație publică, un fost director general ROMATSA și un fost senator, deci persoane fără nicio expertiză în comerțul cu arme și tehnică militară. Pe o piață mondială tot mai concurențială comerțul cu arme cere relații, diplomație și abilități de negociere foarte bune, lucruri care nu se regăsesc la cei care sunt plătiți să facă acest lucru. Una dintre persoanele cu o istorie bogată a locurilor de muncă schimbate de-a lungul anilor care figurează în CA-ul de la ROMARM este Bogdan Costaș.

El este fost militar și, potrivit CV-ului său, din august 2023 este directorul general al companiei de stat Romaero, iar din august 2024 este și membru în CA la compania Metrom SA, tot din industria de apărare. Compania Romaero este în reorganizare judiciară, iar la începutul lunii august Tribunalul București a confirmat planul său de reorganizare. Din iulie 2024 mai apare și ca administrator special la societatea Pirochim Victoria din județul Brașov. O scurtă perioadă din 2023, el a fost și consilier al ministrului Economiei, iar în perioada mai 2022-iulie 2023 a fost membru în Consiliul de Administrație FISE Electrica Serv S.A.

A mai bifat funcția de director general al Aviației Utilitare și consilier al președintelui Autorității Naționale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA). Vârful carierei sale a fost însă funcția de director general al ROMATSA, pe care a ocupat-o în perioada 2013-2017. A mai trecut pe la Direcția Penitenciarelor, în calitate de director economic, iar la Penitenciarul de maximă siguranță Baia Mare a fost director economic adjunct. Din acest impresionant CV se poate vedea că înainte de a ajunge în CA la ROMARM nu a avut nicio legătură cu comerțul cu arme și tehnică militară.

Ionel-Daniel Butunoi, chemarea armelor pe mai mulți bani

Pe lista membrilor în CA la ROMARM mai apare, de exemplu, Ionel-Daniel Butunoi. El este un fost senator care a bifat două mandate în perioada 2012-2020. Odată rămas pe dinafara Parlamentului, el s-a reorientat spre zone bine remunerate, cum ar fi ANRE unde din 2022 activează ca expert. La bază este ofițer, dar a renunțat rapid la cariera armelor, iar în trecut a fost consilier de stat la cabinetul vicepremierului. Și în cazul său se vede din CV că nu are nicio experiență în acest domeniu sensibil al comerțului cu arme, dar s-a dovedit un abil colecționar de consilii de administrație. În 2024 figura în CA-uri la Uzina Mecanică Cugir, Uzina de Arme Cugir și Romaero.

Constantin Alexie-Cotan-Bodolan, expertul în vânzări, marketing și publicitate

Un alt „specialist” în comerțul sensibil cu tehnică mondială este și Constantin Alexie-Cotan-Bodolan. Absolvent al Academiei de Studii Economice din Bucureşti, Facultatea de Management, specializarea Ştiinţe administrative – Administraţie Publică, se recomandă ca având experienţă antreprenorială, de afaceri, vânzări, marketing și publicitate în mediul privat.

În cariera sa a mai trecut pe la Garda de Mediu, Primăria Capitalei și Institutul Național de Administrație Bucureşti, în calitate de expert. Alegerea lui în Consiliul de Administrație al ROMARM este cel mai mare pas în cariera sa, dar realizările profesionale lipsesc. În schimb, marea lovitură este indemnizația consistentă pe care o încasează de aici.

Pe Cristian Ivănescu l-a apucat cheful de muncă după pensionare

Numit în iulie 2026 director comercial al ROMARM, CV-ul lui Cristian Ivănescu se remarcă prin marile sale abilități militare, el fiind ofițer de carieră la bază. După trecerea în rezervă cu gradul de colonel el și-a descoperit pasiunea pentru comerțul cu arme și unde putea să și-o îndeplinească mai bine decât la ROMARM, ca director comercial remunerat cu un salariu consistent.

Modelul polonez, ignorat de nepricepuții de la București

Industria de armament din Polonia crește pe măsură ce cheltuielile pentru apărare se măresc vertiginos. Industria de apărare din Polonia a crescut puternic în 2025, deoarece cheltuielile militare record s-au tradus în vânzări, profituri și investiții mai mari pentru producătorii interni de arme, potrivit unei analize publicate de Business Insider Polska pe 28 august și citată de publicația digitală mreast.eu. Analiza acoperă principalele firme de apărare de stat și private, iar creșterea cea mai puternică a venit din partea companiilor care produc muniții și vehicule blindate.

Rosomak, producătorul de transportoare blindate de trupe, și Dezamet, un producător de muniții și arme, și-au dublat veniturile, a relatat Business Insider Polska. Huta Stalowa Wola, care produce echipamente de artilerie și vehicule blindate, și Mesko, un producător de rachete și muniții, au înregistrat, de asemenea, creșteri puternice ale veniturilor. Producătorii își măresc cheltuielile pentru creșterea capacităților de producție pentru că Polonia încearcă să își refacă stocurile și să își modernizeze forțele armate.

Extinderea a dus, de asemenea, la creșterea plăților către sectorul public prin impozite, contribuții la asigurările sociale și dividende, potrivit raportului. Polonia a cheltuit 186 de miliarde de PLN (1 zlot = 1,2 lei) pentru apărare în 2025 prin bugetul de stat și Fondul de sprijin al forțelor armate, a relatat Business Insider Polska. Se așteaptă ca aceste cheltuieli să crească la 200 de miliarde de zloți în 2026, excluzând finanțarea în cadrul programului SAFE al Uniunii Europene.

De asemenea, Polonia este cel mai mare beneficiar al finanțării SAFE, cu o alocare totală de 43,7 miliarde de euro în împrumuturi și a primit deja o plată inițială de 6,6 miliarde de euro în luna mai.