Două proteste au loc joi seară în București, unul la Piața Universității, organizat de Claudiu Târziu și susținut de George Simion, împotriva Legii Vexler, și altul în Piața Victoriei, împotriva măsurilor fiscale ale Guvernului.
Joi seară, 15 ianuarie, Capitala găzduiește două proteste care se desfășoară simultan. Primul are loc la Piața Universității și este organizat de Acțiunea Conservatoare (ACT), partidul condus de Claudiu Târziu, la care s-a alăturat și Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), condusă de George Simion.
Deși organizatorul estimează prezența a aproximativ 10.000 de persoane, până la această oră, în Piața Universității s-au adunat aproximativ 3.000 de manifestanți, potrivit estimărilor organizatorilor.
Protestul de la Universitate este organizat împotriva Legii pentru combaterea antisemitismului și xenofobiei, cunoscută sub numele de „Legea Vexler”.
Claudiu Târziu a anunțat această acțiune încă de anul trecut, explicând atunci că scopul este de a atrage atenția asupra efectelor legii, pe care o consideră o încercare de a șterge din memoria colectivă eroi, genii și sfinți ai neamului românesc.
Pe 8 ianuarie, ClaudiuTârziu a precizat că președintele AUR, George Simion, va susține protestul, iar de ieri, acesta i-a îndemnat pe români să iasă în stradă, să manifesteze „pentru orice” și chiar să conteste guvernul. „Numai faceți ceva!”, a transmis liderul AUR pe rețelele sociale.
Traseul protestului de la Piața Universității
Programul protestului este următorul:
* 17.30-18.30 – adunarea participanților pe esplanada statuii din Piața Universității;
* 18.30-18.45 – scurte alocuțiuni;
* 18.45-19.30 – deplasarea participanților pe banda I de circulație, pe traseul: Piața Universității – travers în dreptul Muzeului Municipiului București – Bd. Nicolae Bălcescu – Bd. Magheru – str. George Enescu – str. Nicolae Golescu – str. Episcopiei – trotuarul din fața parcului Ateneului Român;
* 19.30-19.40 – scurte alocuțiuni și depuneri de coroane în fața parcului Ateneului Român;
* 19.40-20.30 – defluirea participanților pe traseul: str. Benjamin Franklin – Bd. Magheru – Piața Romană – Bd. Lascăr Catargiu – punct final la trotuarul adiacent intersecției Bd. Lascăr Catargiu cu Bd. Iancu de Hunedoara.
Cel de-al doilea protest are loc la Piața Victoriei și este organizat legal de un membru AUR, identificat de unele surse drept M.J. Manifestația începe la ora 17.30 și este autorizată până la ora 23.00, scopul protestului fiind contestarea măsurilor fiscale ale Guvernului.
Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!
