
Lucrările de modernizare a Sălii Sporturilor „D.P. Colibaşi” au demarat în noiembrie anul trecut, iar termenul asumat de constructor pentru finalizarea proiectului era iunie 2012. Ba mai mult, în vizitele pe şantier, atât în decembrie 2011, cât şi în februarie 2012, primarul George Scripcaru vehiculase chiar şi ideea organizării unui spectacol pentru copii, pe 1 iunie, în noua sală, numai că lucrările sunt şi acum departe de a fi finalizate.
Zor mare pe acest şantier, ca şi pe cel vecin de la bazinul olimpic – care, teoretic, ar trebui finalizat în noiembrie 2012 – a fost se pare în special cu ocazia vizitelor primarului, dar şi a ministrului Dezvoltării din cabinetul Ungureanu, Cristian Petrescu.
Îndemn ministerial: „La muncă!”
În vizita sa la Braşov, de la finele lunii februarie, Cristian Petrescu a fost mulţumit de ceea ce a văzut, dar i-a chestionat pe şefii de lucrări asupra termenului de finalizare a celor două obiective, dându-şi probabil seama de complexitatea proiectelor. Primarul George Scripcaru a luat-o înaintea constructorului şi a ţinut să precizeze, încă odată, că Sala Sporturilor va fi gata de 1 iunie, pentru a organiza un spectacol special dedicat Zilei Copilului. Mai în glumă, mai în serios, ministrul le-a transmis atunci autorităţilor şi constructorilor un îndemn, având parcă un presentiment: „La muncă, că e mai importantă decât vorbăria!”.
Valoarea investiţiei de la Sala Sporturilor este de trei milioane de euro şi este derulată prin Compania Naţională de Investiţii (CNI), iar conform proiectului, complexul sportiv va fi extins cu 1.854 mp, prin supraetajaerea cu un nivel a structurii şi crearea de noi spaţii de birouri, iar capacitatea de locuri în tribune va ajunge la 1.500 de locuri.
Bazinul de înot al Braşovului, construit în 1978, a devenit şi el istorie fiind ras din temelii. În locul său a început să se ridice unul de dimensiuni olimpice în care se vor investi şapte milioane de euro, 70% din aceşti bani fiind suportaţi de CNI, iar 30% de Primăria Braşov.
Conform proiectului, Bazinul de înot va putea fi utilizat atât de sportivii de performanţă, pentru antrenamente, cât şi de copiii care doresc să ia cursuri de înot sau de persoanele care doresc să se relaxeze sau să facă tratament. O noutate este că persoanele cu dizabilităţi locomotorii vor avea acces în noul bazin care are o suprafaţă totală de 1.250 de metri pătraţi, datorită unor scaune speciale de imersie. Se vor putea bucura de apă, fără ca adâncimea piscinei, de peste doi metri, să fie un impediment.
Ce spune Compania de Investiţii despre întârzieri
Conform reprezentanţilor Companiei CNI, la Sala Sporturilor, lucrările au fost executate în procent de 45%, iar la bazin s-a amenajat doar 18% din proiect, motivul întârzierilor invocat de aceştia fiind perioada destul de mare de ger, de la începutul acestui an. „În ciuda întârzierilor, din cauza timpului friguros din primele luni ale anului, ambele obiective urmează a fi finalizate în ce-a dea doua jumatate a anului acesta“, au dat asigurări reprezentanţii CNI.
Sumele decontate pentru aceste obiective sunt de aproximativ 6.550.000 lei cu TVA pentru Bazinul olimpic de înot şi de aproximativ 5.720.000 lei cu TVA pentru Sala sporturilor.