Brașovenii, care au medicamente a căror termen de valabilitate este expirat, le pot duce la spitale din județ.
Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov colectează medicamente de orice tip, inclusiv tablete, capsule și picături.
Pentru asigurarea selectării și predării corecte a acestor medicamente s-a amenajat în Pavilionul Central, în spațiul folosit de agentul de pază de pe str. Octavian Augustus, vis-a-vis de farmacia Catena, în fiecare zi de marți, în intervalul orar 08.00-10.00. Colectarea se va face sub supravegherea strictă a personalului din farmaciile cu circuit închis ale spitalului.
La Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Brașov se preiau deșeurile de medicamente de la populație în fiecare zi de joi a săptămânii, în intervalul orar 12.00 – 13.00.
Colectarea medicamentelor expirate de la populație se face în mod diferențiat, pe următoarele categorii:
a) deşeurile de medicamente citotoxice şi citostatice – se colectează în recipiente confecţionate din carton sau plastic, prevăzute în interior cu sac din polietilenă care să nu permită scurgeri de lichid. Recipientele sunt prevăzute cu sistem antiretur, pentru a împiedica recuperarea deşeurilor;
b) deşeurile de medicamente, altele decât cele citotoxice şi citostatice – se colectează în recipiente confecţionate din carton sau plastic, prevăzute în interior cu sac din polietilenă care să nu permită scurgeri de lichid. Recipientele sunt prevăzute cu sistem antiretur, pentru a împiedica recuperarea deşeurilor;
c) deşeurile de medicamente aflate în stare lichidă care sunt conţinute într-un recipient cu potenţial înţepător-tăietor (fiole din sticlă, seringi preumplute cu reziduu de medicament sau goale) – se colectează în recipiente specifice deşeurilor înţepătoare- tăietoare medicale, prevăzute cu sistem de închidere temporară şi definitivă;
d) deşeurile de medicamente aflate în recipiente sub presiune – se colectează separat de celelalte categorii, fără a fi eliminate prin incinerare. Acestea urmează circuitul deşeurilor reciclabile.
La Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase Brașov
Medicamentele se predau în punctul de lucru de la Pavilionul Mârzescu, strada Cuza Vodă numărul 28, locația (Cabină pază), de luni până vineri între orele 12-14.
La Spitalul Clinic de Psihiatrie si Neurologie Brașov medicamentele pot fi duse în fiecare marti si joi, de la 17 la 20, la farmacia spitalului.
La spitalele din Săcele și Făgăraș, medicamentele expirate pot fi duse de luni până vineri, până la ora 15.00, fără weekenduri și sărbători.
La Codlea programul de colectare al medicamentelor expirate este marți și joi, între 11 și 12.
La Spitalul Rupea, medicamentele pot fi duse la farmacia spitalului, în zilele de miercuri și vineri, între 13.00 si 15.00.
La Spitalul Militar ,,Regina Maria” , pastilele pot fi duse în fiecare zi de vineri între orele 12-14.
La Spitalul din Zărnești nu se colectează medicamente expirate.
Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!