Eveniment

Produs retras din magazinele Profi. S-a găsit Deoxinivalenol, o micotoxină, în cantităţi depăşite

Sorin Secli

Un lot de musli cu fructe a fost retras din magazinele Profi din cauza depăşirii nivelului maxim admis de Deoxinivalenol, o micotoxină întâlnită frecvent în cereale. Clienţii sunt sfătuiţi să nu consume produsul, ci să îl returneze în magazin, urmând a primi contravaloarea acestuia.

Nivel depăţit de Deoxinivalenol, o micotoxină

Potrivit informaţiilor disponibile pe site-ul Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Profi a iniţiat retragerea de la comercializare şi rechemarea de la clienţi a produsului Proxi Musli cu fructe 750 grame.

Este vorba despre lotul L21015, cu termenul de valabilitate 15 ianuarie 2026, cod EAN 5948688021779.

Deoxinivalenolul
Deoxinivalenolul

Produsul a fost retras ca urmare a depăşirii nivelului maxim admis de Deoxinivalenol.

Persoanele care au cumpărat produsul sunt sfătuite să nu îl consume, ci să îl distrugă sau să îl returneze la magazin, în perioada 18 august – 7 septembrie inclusiv, urmând să primească în schimb contravaloarea produsului, fără a fi necesară prezentarea bonului fiscal.

Deoxinivalenolul este o micotoxină produsă de unele tipuri de mucegai, frecvent întâlnită în cereale.

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Whatsapp și Telegram !