Eveniment

Problemele reale ale Brașovului în 2026: poduri, parcări și taxe mari pentru firme. Ce spune consilierul local Sorin Bâscă

NewsBv

Municipiul Brașov se confruntă cu provocări majore în 2026, de la infrastructură deficitară și lipsa locurilor de parcare până la fiscalitatea ridicată care apasă pe mediul de afaceri. Invitat în emisiunea „Culisele Zilei cu Sebastian Dan”, Sorin Bâscă, consilier local, a vorbit deschis despre prioritățile administrației, blocajele financiare și rolul cetățenilor în luarea deciziilor.

Poduri, pasaje și drumuri: infrastructura, marea vulnerabilitate a orașului

Potrivit consilierului local, Brașovul este deficitar la capitolul poduri și pasaje, iar acestea reprezintă una dintre principalele priorități pentru perioada următoare. Majoritatea proiectelor se află în faza de studii de fezabilitate aprobate, însă problema majoră rămâne finanțarea.

Sorni Bâscă a precizat că bugetul local are un excedent, însă insuficient pentru investiții mari, iar soluțiile reale sunt fondurile europene și finanțările guvernamentale, considerate tot mai puțin probabile.

În acest context, creșterea taxelor locale este văzută ca o compensare pentru reducerea alocărilor de la bugetul de stat.

Mobilitatea și dezvoltarea, cheia atragerii investițiilor

Sorin Bâscă subliniază că mobilitatea urbană și dezvoltarea infrastructurii sunt esențiale pentru atragerea de noi investiții și pentru crearea de locuri de muncă.

O statistică relevantă arată că Brașovul este singurul oraș din Regiunea Centru care a înregistrat creștere economică, în timp ce alte municipii au raportat scăderi ale cifrei de afaceri și ale exporturilor în 2025.

Taxe mari pentru firme: Brașovul, pe primul loc la impozitul pe clădiri

Unul dintre cele mai sensibile subiecte abordate este impozitul pe clădiri pentru firme, care a ajuns la 8%, cel mai ridicat nivel din România.

Consilierul local afirmă că:

  • nivelul taxării este descurajant pentru IMM-uri
  • problema nu este una recentă, ci s-a perpetuat în timp
  • este necesară o reducere a taxei, dar într-un mod echilibrat, astfel încât impactul asupra persoanelor fizice să fie explicat și asumat

În 2025, Sorin Bâscă își propune să fie o portavoce a mediului de afaceri în Consiliul Local, cu accent pe sprijinirea IMM-urilor.

Criza parcărilor: un loc la trei mașini în Brașov

Datele oficiale prezentate sunt grăitoare:

  • aproximativ 150.000 de mașini înregistrate în municipiu
  • doar 45.000 de locuri de parcare rezidențiale
  • în zona centrală: 5–6.000 de locuințe și doar 1.500 de locuri de parcare

Practic, Brașovul are un loc de parcare la trei mașini, a precizat Sorin Bâscă, ceea ce generează tensiuni constante între cetățeni și administrație.

Regulament de parcare nou, în dezbatere publică

Licitațiile pentru parcări organizate în ultimii ani s-au bazat pe un regulament vechi din 2006, considerat depășit. În prezent, există un nou proiect de regulament, aflat în dezbatere publică.

Consilierul local atrage atenția că:

  • regulamentul poate fi modificat
  • inclusiv nivelul taxelor este amendabil
  • implicarea cetățenilor este esențială

Consultarea publică nu se face pe rețelele sociale, ci prin:

  • puncte de vedere scrise transmise Primăriei
  • participare la dezbateri oficiale
  • intervenții argumentate în ședințele de Consiliu Local

Digitalizare și licitații online pentru parcări

Un element pozitiv anunțat este faptul că licitațiile pentru locurile de parcare vor fi digitalizate, iar un soft dedicat se află într-o fază avansată de implementare în Primăria Brașov.

Următorii pași sunt clari, spuen Sorin Bâscă: finalizarea dezbaterii publice, amendarea regulamentului, unde este cazul și aprobarea în Consiliul Local.

Mesaj către brașoveni: fără implicare, nu există schimbare

Sorin Bâscă transmite un mesaj direct cetățenilor: democrația funcționează doar prin implicare. Criticile pe rețelele sociale nu pot înlocui participarea oficială la procesul decizional.

Regulamentul parcărilor, nivelul taxelor și direcția de dezvoltare a orașului trebuie stabilite împreună cu cetățenii, prin dialog și propuneri concrete.

Emisiunea integrală poate fi urmărită AICI!

  • Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!
  • Noutăți RAPID și pe canalul de Whatsapp și Telegram !