Primarul Allen Coliban, bun de plată: 20% din salariul minim brut/zi plus 1.000 de lei/zi penalități

De data aceasta, șampania o deschide dezvoltatorul American Dream

Primarul Allen Coliban fost condamnat de Tribunalul București într-un dosar deschis de o firmă din Brașov pentru că a refuzat să respecte prevederile unei sentințe rămasă definitivă. Menționăm că soluția Tribunalului București, pronunțată ieri, nu este definitivă. Firma aparține omului de afaceri care a susținut că Allen Coliban i-ar fi cerut 200.000 de euro ca să nu mai blocheze dezvoltarea proiecetului imobiliar.

Soluția pe scurt

„Admite acţiunea. Dispune sancţionarea Primarului Municipiului Braşov cu amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, începând cu data de 12.12.2020 şi până la executarea obligaţiei prevăzută în titlul executoriu reprezentat de Sentinţa civilă nr. 502/10.02.2020, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 2175/12.11.2020 a Curţii de Apel Bucureşti. Obligă Primarul Municipiului Braşov la plata către reclamant a unei penalităţi de 1.000 lei pe fiecare zi de întârziere, începând cu data de 12.12.2020 şi până la data îndeplinirii obligaţiei prevăzute în Sentinţa civilă nr. 502/10.02.2020. Obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 2.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată constând în onorariu avocat. Cu recurs în 15 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a fi depusă la Tribunalul Bucureşti. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 01.07.2021.
Document: Încheiere finală (dezinvestire)”

După cum se vede, numai penalitățile adunate sunt de peste 18.000 de lei…

Alte articole:   Salvamont Braşov: Am constatat cu îngrijorare că peste 90% dintre persoanele care ne-au apelat nu ştiau cum să reacţioneze în cazul întâlnirii cu animalele sălbatice

Care este de fapt, substratul acestei sentințe?

Vă amintiți despre scandalul imobiliar Coasta Vacii, proiectul American Dream? Ei bine, dezvoltatorul imobiliar a obținut această victorie împotriva lui Coliban.

Anul trecut, în vară, pe rolul instanțelor de judecată se aflau 53 de procese, în diferite faze procedurale, în care Municipalitatea și primarul sunt, de cele mai multe ori, pârâți. Aceste procese au ca reclamanți persoane fizice sau juridice care au legătură cu dezvoltatorul American Dream.

La un moment dat, senatorul de atunci, Allen Coliban, a organizat proteste împotriva acestui dezvoltator. Ajuns primar, Coliban a blocat demersurile făcute de firmă, numai că aceasta din urmă a avut câștig de cauză în instanță.

Sentința pronunțată împotriva lui Coliban a avut drept cauză refuzul acestuia de a elibera un certificat de urbanism pentru al cărui conținut a fost necesar sa existe un alt litigiu intre cele doua parti in urma caruia a fost dispusa anularea unei conditionari ilegal trecute de Primărie în cadrul certificatului de urbanism (respecetiv obligarea dezvoltatorului să realizeze Planul Urbanstic Zonal pe cheltuială proprie).

Alte articole:   Programul Focus Plus 31 transformă elevii Colegiului Tehnic Energetic Remus Răduleț (Școala 31) din Brașov în realizatori de film documentar

Prin Sentinta civila nr 505/10.02.2020 instanta a dispus anularea certificatului de urbanism “in sensul inlaturarii conditionarii cu PUD din continutul acestuia”.

„Practic, din continutul certificatului emis initial, trebuie inlaturata o conditionare trecuta in mod ilegal de emitentul actului. In acord cu dispozitiile art 6 coroborate cu cele ale art 4 din Legea 50/1991 certificatul de urbanism se emite de catre primar si intrucat certificatul de urbanism nr 1743/2019 fusese emis de parat, denota fara putinta de tagada ca inlaturarea conditionarii cu PUD, va trebui realizata tot de acesta”, se arată în acțiunea reclamantului.

Cum s-a apărat Primăria și motive a invocat pentru a nu elibera certificatul de urbanism așa cum a ost stabilit de către instanță, CITIȚI AICI! Cert este că interpretările juridice ale primarului Coliban au dus la pierderea unui proces care îl va afecta direct la buzunar.

Mai trebui menționat faptul că personjul care obținut această victorie este Kehaiyan Garbis-Vincentiu. Despre acesta am scris în articolul „Dosar la DNA: Un dezvoltator imobiliar susține că Allen Coliban i-ar fi cerut 200.000 de euro”

https://newsbv.ro/2020/09/21/dosar-dna-dezvoltator-imobiliar-sustine-ca-allen-coliban-i-ar-fi-cerut-200-000-de-euro/

Kehayian a făcut plângere la DNA împotriva conducerii Primăriei (condusă de Scripcaru la acea vrreme) și a mai multor funcționari publici pentru „abuz în serviciu, trafic de influență, fals intelectual, omisiunea sesizării, constituirea de grup infracțional organizat și reducerea suprafeței fondului forestier”. În urma anchetei efectuate de către procurorii DNA, soluția a fost de emitere a unei ordonanțe de clasare a cauzei, transmisă către Kehayian, dar și firmei Premium Interfinance SRL, ordonanță de clasare care există și la Primărie.

Alte articole:   ,,Trei seri culturale în inima României”, în august, la Făgăraş. Programul complet al evenimentului

După cum scriam la acea veme, în ordonanța de clasare apare o mențiune a procurorilor, reținută în urma audierilor părții vătămate: „Kehayian Garbis Vicențiu a precizat că Allen Coliban, senator USR, i-ar fi soliciat suma de 200.000 de euro pentru a nu face scandalul cu lucrările desfășurate de societatea American Dream între cartierul Șchei și Calea Poienii. Aceste fapte s-ar demonstra, în opinia persoanei vătămate, prin faptul că Allen Coliban ar fi solicitat în dezbatere publică expirarea PUZ-ului coordonator, ceea ce ar fi ilegal. O altă dovadă menționată de denunțător ar fi că Allen Coliban ar locui pe stada Piatra Mare, foarte aproape de Piața Unirii, și i-ar fi greu să ocolească pe strada Cetinii. Pentru lămurirea aspectelor sesizate vizând infracțiunea de trafic de influență se va dispune dusjungerea cauzei în vederea cecetărilor”.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate