După ce Consiliul Local Braşov şi-a exercitat dreptul e preemţiune pentru cumpărarea Cetăţuii de pe Dealul Straja, ieri, edilii au avut o primă rundă de negocieri cu conducerea SIF Transilvania, care deţine în prezent monumentul prin firma Aro Palace.
Primarul George Scripcaru a precizat că presiunea pe bugetul de anul acesta este destul de mare, astfel că singura soluţie rămâne un schimb între municipalitate şi societatea braşoveană pentru achiziţia acestui imobil.
„Am avut o întâlnire cu domnul Mihai Fercală (directorul SIF Transilvania – n.r.) pentru a vedea exact paşii pe care îi avem de urmat. În prezent, facem o evaluare a ceea ce putem da noi la schimb. Vom înainta o listă de propuneri, astfel ca să fie un schimb de folos atât pentru SIF, cât şi pentru municipalitate”, a precizat primarul.
Oferta de preţ: 3,8 milioane de euro
Oferta de preţ făcută de Aro Palace, care administrează imobilul, a rămas la 3,8 milioane de euro, un preţ mai mic decât evaluarea iniţială care era de 5,2 milioane de euro. Edilii speră ca în urma negocierilor să obţină un preţ chiar mai mic. „Dacă avem argumente, am putea obţine un preţ mai bun”, a subliniat Scripcaru. Printre obiectivele vizate de municipalitate pentru realizarea acestui „troc” se au în vedere parcările de la Aro Palace, dar şi terenul de la Casa Vânătorului.
Primăria vrea fonduri europene pentru punerea în valoare a cetăţii
Acum doi ani, municipalitatea a amenajat căile de acces, iluminatul public şi arhitectural, dar şi câteva zone de belvedere pe Dealul Straja, tocmai pentru a pune în valoare monumentul. Mai este însă de lucru şi la partea de infrastructură, iar cel mai important proiect care va trebui derulat este renovarea cetăţii. Cu ani în urmă, a fost făcută şi o evaluare pentru reabilitarea cetăţii, suma estimată în acest sens fiind de 3,5 milioane de euro. „Sper ca în patru – cinci luni să reuşim să încheiem această tranzacţie pentru a întocmi proiectul în vederea obţinerii unei finanţări europene din tranşa 2014 – 2020 pentru renovarea cetăţii. Dacă am fi definitivat procedura mai repede, poate am fi avut şanse să obţinem o finanţare nerambursabilă prin mecanismul financiar ce are drept state donatoare Norvegia, Islanda şi Liechenstein. Totodată, vom întocmi un alt proiect de finanţare pentru a amenaja şi un lift cu cremalieră între cetate şi parc. Vrem să facem aceste lucruri pentru a pune în valoare monumentul, să fie un punct de atracţie pentru turişti, iar accesul să fie mai facil”, a subliniat edilul.
În ultimii ani, nu s-au mai făcut lucrări de întreţinere decât limitat, astfel încât zona exterioară a zidurilor este astăzi degradată. Mai mult de jumătate din tencuiala zidului exterior este complet distrusă, iar cea care se menţine e deteriorată de instalarea igrasiei. Există fisuri masive în zonele fără tencuială, în câteva situaţii zidul fiind efectiv străpuns. Suprafeţe extinse de zidărie (cărămidă), chiar şi la baza fortificaţiei sunt dislocate, ceea ce afectează structura de rezistenţă.