Lucrările sunt în toi în Sala Mare a Teatrului dramatic, care, cel târziu până în luna noiembrie, când va avea loc Festivalul de Dramaturgie Contemporană, îşi va schimba complet aspectul. Renovarea teatrului a început încă din aprilie 2008, când au fost refăcute instalaţiile de la subsol şi a fost montată o nouă centrală termică, continuându-se cu înlocuirea acoperişului şi modernizarea corpului administrativ şi a Sălii Studio, în 2011. Acum s-a ajuns la ultima etapă şi poate cea mai importantă, fiind vorba de reamenajarea în totalitate a sălii mari de spectacole. . Sala se va schimba în totalitate, de la scaune şi mochete la pereţi şi tavan.
„Aceste lucrări trebuiau făcute în urmă cu 20 de ani şi din acest motiv este un proiect care se desfăşoară pe mai mulţi ani şi care presupune şi costuri destul de mari. În 2008, am început lucrările, am realizat în fiecare an ceea ce ne-am propus, acum a venit rândul interiorului sălii mari. Costul estimat al lucrărilor este de 2,38 milioane de lei şi vom încerca să identificăm resursele financiare necesare şi pentru a asigura echipamentele de scenă. Costul acestora a fost estimat la alte 2,2 milioane de lei. Lucrările sunt suportate integral din bugetul local. Sper ca până la ediţia din acest an a Festivalului de Dramaturgie Contemporană, care va avea loc în luna noiembrie, să fim gata, iar noua sală să fie inaugurată cu această ocazie“, a declarat primarul George Scripcaru.
Până acum, în modernizarea teatrului au fost investite aproape 5,5 milioane de lei, banii venind doar de la bugetul local. Valoarea totală estimată a lucrărilor de reabilitare este de 10 milioane de lei. Toate lucrările care s-au executat până în prezent s-au făcut astfel încât să nu fie necesară închiderea teatrului. Având în vedere că au început lucrările la sala mare, a fost necesară mutarea reprezentaţiilor pe scena Operei Braşov, însă, la Sala Studio, se vor desfăşura în continuare spectacole.
Mai puţine locuri, dar mai confortabile
În această etapă de lucrări se va reface şi acustica sălii prin montarea de panouri fonoabsorbante sau fonoreflectorizante. Totodată, scaunele vor fi înlocuite, dar şi reamplasate pentru a asigura o vizibilitate optimă, iar scena va fi refăcută. „Pentru creşterea confortului spectatorilor vor fi achiziţionate fotolii mai late şi va fi mărită distanţa dintre rânduri. Vom diminua numărul de locuri de la 800, la 650, fiindcă primul rând va dispărea, fiindcă scena era prea înaltă şi nu am putut să ridicăm nivelul scaunelor, din cauza ieşirilor de urgenţă”, a explicat Cecilia Doiciu, şefa Direcţiei Relaţii Externe, Cultură şi Evenimente din cadrul Primăriei Braşov.
Totodată, vechile restaurante din incinta teatrului au fost închise de anul trecut, iar unul dintre spaţii a rămas ca după război după plecarea chiraişului care a deţinut un club de noapte, care a smuls inclusiv cablurile de curent din pereţi. Şi aceste spaţii vor fi refăcute şi vor fi utilizate în scop cutural-artistic, edilii excluzând posibilitatea de a le mai închiria şi a le transforma în restaurante. „După ce finalizăm sala mare şi lucrările de interior care sunt în desfăşurare, vom realiza şi iluminatul ornamental al clădirii şi vom igieniza şi reamenaja parcul din jurul teatrului, iar la intrarea în teatru şi în foaie vom pune mobilier şi plante ornamentale”, a precizat Scripcaru.





