Din judeţ

Primăria Codlea caută bani pentru a construi bazinul de înot din zona Maial

Sebastian Dan

baza sportiva maial codlea4Primăria Codlea a reluat procedurile pentru contractarea unui credit în vederea amenajării unui bazin de înot în oraş în zona Maial. Administraţia din Codlea a mai avut o tentativă de a obţine acest împrumut la începutul anului în curs, însă la acel moment procedura nu a fost dusă la bun sfârşit.

„Şi la licitaţia lansată în februarie am avut două bănci interesate să ne acorde împrumutul, numai că au venit pe ultima sută de metri, ne-au mai cerut nişte clarificări, iar termenul de depunere a ofertelor a fost depăşit, ţinând cont că în vederea acordării creditului aveau nevoie de aprobări de la nivel central, care au durat o perioadă mai îndelungată”, a  spus primarul Cătălin Muntean.

Primăria municipiului Codela speră să obţină în urma lansării acestei noi licitaţii un credit în valoare de 19.636.429 lei (2,57 de milioane de euro), care să fie rambursat pe o perioadă de 120 luni.  Valoarea estimată a achiziţiei însă este de 11,38 de milioane de lei, la care se adaugă comisioanele  de aproximativ un milion de lei şi dobânzile, de 10,3 milioane de lei. Banii obţinuţi vor fi folosiţi pentru amenajarea bazinului de înot din zona Maial, care face parte dintr-un proiect mai complex,  respectiv de amenajare a unei baze sportive, investiţie estimată la 40 de milioane de euro.

Aceasta vizează amenajarea unei săli de sport cu 1.000 de locuri, un teren cu dimensiunile necesare pentru a putea găzdui jocuri de handbal, minifotbal, volei şi baschet, plus două terenuri de tenis. În zona de exterior proiectul prevede amenajarea unui teren de fotbal înconjurat de o pistă de atletism cu patru culoare şi o tribună cu capacitatea de 4.000 de locuri, dar şi o capacitate de cazare cu 50 de locuri, spaţii de alimentaţie publică, comerţ şi o parcare de 63 de locuri.