Primarul municipiului Brașov, George Scripcaru, și viceprimarul Lucian Pătrașcu au avut astăzi o întâlnire de lucru cu directorii unităților școlare și grădinițelor din municipiu, în vederea stabilirii graficului lucrărilor care vor fi realizate pe parcursul vacanței de vară, astfel încât unitățile de învățământ să fie pregătite pentru începerea noului an școlar.
La întâlnire au participat și reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Brașov, fiind analizate prioritățile fiecărei unități de învățământ și intervențiile necesare în perioada următoare.
Deși elevii și preșcolarii se află în vacanță, pentru administrația locală această perioadă înseamnă o perioadă de pregătiri intense. Primăria Municipiului Brașov, în colaborare cu conducerile școlilor și grădinițelor și cu Inspectoratul Școlar Județean Brașov, urmărește ca majoritatea lucrărilor necesare să fie realizate înainte de începerea cursurilor, astfel încât copiii să revină în spații sigure, curate și bine pregătite.
În cadrul discuțiilor, primarul George Scripcaru i-a informat pe directorii unităților de învățământ și cu privire la implementarea programului de acordare a voucherelor sportive în valoare de 150 de lei. Acestea vor fi acordate elevilor cu vârste cuprinse între 6 și 18 ani, care au domiciliul în municipiul Brașov și sunt legitimați la un club sportiv din municipiu.
„Începând din luna septembrie vom implementa și programul de sprijinire a sportului de performanță în rândul copiilor. Fiecare elev cu vârsta între 6 și 18 ani care are domiciliul în municipiul Brașov și este legitimat la un club sportiv din Brașov va beneficia de un voucher sportiv în valoare de 150 de lei pe lună. Ne-am propus să investim atât în educație, cât și în sănătatea și dezvoltarea copiilor noștri și vom continua, pas cu pas, să ducem la bun sfârșit toate aceste proiecte”, a precizat primarul Brașovului.
Programul are ca obiectiv încurajarea practicării sportului în rândul copiilor și tinerilor, sprijinirea părinților și cluburilor sportive brașovene și promovarea unui stil de viață activ și sănătos.
Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!
