Primăria caută idei pentru o nouă faţă a Centrului Istoric

Primăria caută idei pentru o nouă faţă a Centrului Istoric

Primăria Braşov îi aşteaptă pe cetăţeni să-şi dea cu părerea referitoare la modificarea Planul Urbanistic Zonal (PUZ) pentru „Zona de rezervaţie arhitecturală – Cetate”.

Astfel, până la sfârşitul acestei luni, autorităţile locale aşteaptă ca braşovenii să îşi exprime propunerile şi observaţiile cu privire le reglementarea urbanistică pentru zona centrului istoric al municipiului Braşov.

Zona luată în discuţie, pentru protejarea centrului istoric este cuprinsă între aleea Tiberiu Brediceanu – parcarea de la Spitalul Militar „Regina Maria“ (care nu este în zona de studiu a PUZ-ului dar nu este în zonă protejată) – Teatrul „Sică Alexandrescu“ – Bulevardul Eroilor – Biblioteca Judeţeană După Ziduri – Spitalul de Obstetrică şi Ginecologie – Spitalul Dermato – Facultatea de Muzică (inclusiv parcul, până în faţa Colegiului Naţional Andrei Şaguna – Casa Junilor – Poarta Şchei – str. Baiulescu, până la aleea Brediceanu.

Alte articole:   Cardurile sociale acordate preşcolarilor şi elevilor dezavantajaţi vor fi încărcate luni

Braşovenii pot face propuneri referitoare la sistematizarea şi destinaţia unor străzi, inclusiv transformarea unora în zone pietonale, la destinaţia unor spaţii publice (parcări, piaţete, etc), la măsuri menite să asigure conservarea clădirilor de patrimoniu sau la regimul de înălţime eventualelor imobile ce s-ar putea construi în această zonă.

Propunerile pot fi făcute în scris, pe adresa primăriei, în atenţia arhitectului-şef, sau prin e-mail, la adresa arhsef@brasovcity.ro.

Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate