Ce s-a întâmplat cu șoferul din Brașov care a omorât doi oameni pe trotuar și a rănit alți doi în accidentul pe pe strada Mureşenilor? Autoritățile încearcă să identifice cauzele producerii accidentului. Ieri seară bărbatul de 50 de ani a pierdut controlul volanului și a sărit peste sensul giratoriu ajungând ulterior pe trotuar.
Ce s-a întâmplat cu șoferul din Brașov în momentele dinaintea impactului
Conducătorul auto avea permis din anul 1993 și avusese în trecut doar o singură abatere rutieră. Testele realizate imediat după accident au arătat că șoferul nu consumase alcool sau substanțe interzise.
În momentul impactului, un tânăr german de 34 de ani și un român de 26 de ani din Piatra Neamț au murit, iar un alt cetățean german de 31 de ani a ajuns în stare gravă la spital.
Misiunea dificilă pe care au avut-o salvatorii
La locul accidentului au intervenit mai multe autospeciale de descarcerare, echipaje SMURD și ambulanțe. Salvatorii au preluat o victimă inconștientă și intubată, iar pe o alta în stare de conștiență, ambele fiind duse la spital.
„În această seară, am intervenit la un accident rutier deosebit de grav, produs pe strada Mureșenilor din municipiul Brașov. La locul evenimentului au fost mobilizate o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare, două ambulanțe SMURD de tip B, un echipaj de terapie intensivă mobilă, cu medic, precum și două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Brașov. În urma accidentului au rezultat patru victime.
Din păcate, două persoane și-au pierdut viața. În câteva clipe, două destine tinere au fost frânte. O a treia victimă, grav rănită, a fost preluată în stare de inconștiență, intubată și transportată de urgență la spital. Pentru ea, lupta continuă. A patra victimă a fost transportată la spital conștientă, cooperantă. Întregul personal medical și de intervenție a făcut tot ceea ce a stat în putință pentru acordarea îngrijirilor medicale de urgență și pentru salvarea persoanelor implicate. Sunt intervenții care ne amintesc, dureros, că nu toate misiunile se pot încheia așa cum ne-am dori.
În ciuda eforturilor depuse de toate echipajele, uneori rămân doar neputința și durerea. Transmitem sincere condolianțe familiilor și apropiaților celor care și-au pierdut viața. Gândurile noastre se îndreaptă către toate persoanele afectate de această tragedie”, au scris reprezentanții ISU Brașov.

Ce ipoteze sunt luate în calcul
Potrivit informațiilor Digi24, principala ipoteză analizată în prezent este posibilitatea ca șoferul să fi suferit o criză de epilepsie la volan. Expertul Titi Aur susține că accelerația bruscă se poate explica și prin poziția greșită a piciorului pe pedale în momentele de panică.
„Șoferul a accelerat. Indiferent că a avut sau nu criză medicală – eu cred că s-a speriat de ceva, asta este părerea mea. (…) Există o explicație foarte logică la acest tip de accidente: unde ții călcâiul. Dacă-l ții în dreptul pedalei de accelerație, când apare un moment emoțional, că ți s-a făcut rău, că te-a speriat cineva, creierul tău spune să apeși pe ceva – adică pe frână, acesta fiind instinctul șoferului. Dar, ținând piciorul greșit, apeși pe accelerație. Când mașina accelerează și mai tare, intri în panică, apeși și mai mult pe accelerație, deși în mintea ta apeși pe frână, și atunci ajungem la astfel de accidente”, a explicat Titi Aur.