Anna Haită locuieşte la primul etaj al unui bloc vechi, din perioada comunistă. La prima vedere, mobilierul este aranjat cu grijă şi ramele fotografiilor de familie atârnate în unghiuri drepte sunt bine aliniate cu linia verticală de la colţuri.
Fiicele sale sunt bastionul vieţii sale. Predomină nuanţele roşiatice şi unele culori pastelate, iar simplitatea ornamentelor se datorează mai degrabă unui sentiment subtil de ordine decât economiei de mijloace. În general atmosfera este familiară, prietenoasă şi liniştită. Cu toate acestea, după prima impresie se fac vizibile unele detalii care descriu caracterul său perfect.
Toate camerele din casă conţin modeste relicve şi opere de artă făcute de ea însăşi. În camera principală are o mică colecţie de maşini în miniatură, iar în sala de mese există nişte rame brodate cu o mie de culori. Spaţiul este important, dar amintirile ei intense şi profunde merita încă un articol bun despre istoria vieţii sale.
Timpul nu a estompat amintirile pe care Anna le-a trăit în tinereţea sa. Durează doar zece secunde să-şi aducă aminte întâmplări, chiar şi pe cele care au avut loc cu mai mult de treizeci de ani în urmă şi prin care îi place să se descrie: „În timpul copilăriei mele am fost foarte curajoasă” şi continuă prezentându-ne activităţile la care a participat, precum dansul sau patinajul sau modul în care îşi punea la punct vecinul cu patru ani mai mare, atunci când o deranja, arătându-i cu determinare ieşirea „Ştii unde este uşa.”
Cu toate acestea talentul ei cel mai bun a fost artele plastice. Îi plăceau toate propunerile legate de creativitate, în special pictura. În prezent are multe tablouri cu peisaje din Transilvania şi o ortografie excelentă, cu unghiuri largi şi curbe vertiginoase, care descriu caracterul original şi deschis al Annei.
Aşa cum se întâmplă adesea în multe familii tradiţionale, apropiaţii Annei, familia şi prietenii ei, au jucat un rol important în educaţia şi cultura sa. Tatăl ei a fost gestionar, şi, împreună cu sora ei, se jucau unul dintre cele mai vechi jocuri: schimbul de mărfuri. În plus, situaţia familială i-a permis să se bucure de o copilărie pură, fără colţuri întunecate.
Anna spune că niciodată nu s-a plictisit în timpul copilăriei sale. S-a născut în Braşov şi întotdeauna a trăit aici. Când a crescut, caracterul său artistic şi sensibil s-a dezvoltat şi a descoperit treptat noii stimuli pe care oraşul i le oferea. Obişnuia să se joace pe dealul unde acum este Universitatea Transilvania. Aerul curat şi peisajul natural i-au dat şansa să-şi dezvolte talentul artistic. După terminarea şcolii generale, a urmat liceul Unirea timp de patru ani. Pe parcursul acestor ani i-a cunoscut pe Leither Arthur şi Pulgor Sándor, ambii profesori de desen care i-au instruit şi dezvoltat dragostea faţă de pictură şi grafică. Îşi aduce aminte de excursiile prin diferite zone ale oraşului.
Făceau vizite regulate pentru a căuta inspiraţia artistică şi a imortaliza detalii ale peisajelor. La terminarea liceului, Anna a vrut să meargă la şcoala de artă, dar în cele din urmă cariera sa a luat o altă direcţie. Din motive practice, a lucrat într-o zonă diferită de cea a artelor, dar niciodată nu a renunţat la una dintre cele mai mari înclinaţii sale: să picteze peisaje colorate şi să privească lucrări ale unor artişti preferati, cum ar fi Ştefan Luchian.
Unul dintre punctele culminante ale vieţii a fost căsătoria sa. Anna l-a cunoscut pe soţul ei la locul lor de muncă. S-au căsătorit în 1976 şi în 1977 s-a născut Laura, prima dintre cele două fiice, şi în 1980, Cristina. Anna are amintiri frumoase despre trecutul său: spune că nu avea nevoie de lucruri mari, de anumite merite să simtă recunoştinţă necondiţionată faţă de viaţă.
E aproape un privilegiu sa-i vezi zâmbetul, când privirea i se îndreaptă spre fereastră şi buzele ei povestesc cum se distrează dând de mâncare şi fotografiind păsările care stau acolo toată dimineaţa. Spune că, în general, a avut o viaţă fericită.
Poate că încă mai există oameni care nu-şi dau seama foarte bine de unde vine averea şi ce înseamnă. Seara, îşi bea ceaiul în sufragerie, locul în care îşi ţine cele mai multe dintre desene şi amintiri. Amurgul îi subliniază silueta, râsul, ridurile de la ochi şi colţurile buzelor sale afectate de timp. Norocul nu este al bogaţilor.
Poveste: Carmen Blazquez. Traducere: Alexandra Răcureanu, Carmen Budileanu. Fotografii: Sercan Yilmaz
„Memorias da minha terra” este o iniţiativă de tineret transnaţională implementată de Asociația Colors și YUPI Famalicao și finanțată de Comisia Europeană prin programul Tineret în Acțiune, care a facilitat contactul între generaţii ( tineri şi vârstnici ) şi culturi (portugheză şi română ), crescând totodată voluntariatul în rândul tinerilor, ca o oportunitate pentru auto-dezvoltare şi dobândire a unor noi competenţe.
În timpul proiectului două grupuri de tineri au pregătit diferite activităţi de timp liber pentru seniori în zonele Famalicão şi Braşov.
Broşura “Povești din patria mea” prezintă 6 poveşti de viaţă de la 6 seniori din Braşov, realizate de voluntarii Asociației Coloros, pe care newsbv.ro vi le prezintă. Poveștile seniorilor implicaţi în proiect vin ca o reamintire a faptului că viaţa este frumoasă şi plină de culori, la orice vârstă. Informații: www.plinideidei.ro, www.facebook.com/asociatiacolors.