Main Story

Povestea lui Ciprian Lupu, un pilot de raliuri cu visuri îndrăznețe 

Gabriela Bularca

Povestea lui Ciprian Lupu un pilot de raliuri cu visuri îndrăznețe. Fiecare interviu are în spate o poveste, o poveste adevărată despre oameni extraordinari. Oameni pe care am șansa să îi întâlnesc în drumul meu. În urmă cu un an și jumătate, în Mangalia se desfășura un raliu. Nu cunosc foarte multe amănunte despre raliuri. Admiram mașinile, echipajele, standurile. Un stand mi-a atras atenția, pentru că nu aveam cum să nu observ că pilotul era în scaun rulant.

Așa a început povestea, așa am căutat să cunosc omul care realiza, în opinia mea, imposibilul. Nu știam să mai existe, cel puțin în România, un pilot de raliuri în scaun rulant. Zâmbea, era plin de viață, vorbea cu cei din jur.

Pentru fiecare interviu vine acel moment în care se întâmplă.

L-am vizitat pe Ciprian la fundația pe care o conduce în Brașov, am povestit, am ascultat, și am admirat încăperea plină de cupe câștigate în competiții. Am întâlnit un tânăr pilot cu o poveste extraordinară. Un om pentru care fiecare vis se poate împlini și pe care îl împlinește cu multă muncă și determinare.

Vă invit să cunoașteți povestea de viață a pilotului de raliuri Ciprian Lupu

Pe pagina de facebook Ciprian Lupu scria la un moment dat:

 “Te-ai dat vreodată într-un carusel și să simți pe toată durata cursei, fluturi în stomac și o senzație continuă de adrenalină?
Așa mă simt și eu în timpul cursei și crede-mă, este un sentiment care dă dependență. O dependență pozitivă, care mă ajută să mă dezvolt pe zi ce trece și să devin tot mai bun în acest sport.
Când particip la un raliu trebuie să fiu pregătit din punct de vedere emoțional, altfel n-aș putea concura. Sunt pregătit pentru acea senzație, însă de fiecare dată apare cu intensități diferite și în momente diferite din timpul cursei. Pentru o clipă, simți că zbori și ai impresia că poți face tot ce vrei, că poți fi oricine îți dorești și că ai capacitatea să îți creezi propriul univers.

Cred că asta reușește pasiunea pentru condus să trezească în sufletul meu: senzația de libertate totală.”

Cine este Ciprian Lupu?

Ciprian: Mă numesc Ciprian Lupu, sunt născut în Brașov în 20 decembrie 1983, trecut oarecum de prima tinerețe. Născut și crescut brașovean, și nu aș schimba orașul pentru nici unul din țară. Este cel mai frumos oraș din România.

De ce îți place atât de mult Brașovul?

Ciprian: Probabil pentru că este aerisit. In același timp cred că ar trebui să se mai îmbunătățească niște lucruri la nivel social. E un oraș destul de îmbătrânit, în sensul în care după ora 10 seara nu poți să faci nimic.

Oamenii tocmai din cauza asta nu prea mai acceptă dacă se întâmplă vreun eveniment toți încep să fie deranjați, și cred că ar trebui să se schimbe. În comparație cu Cluj, Iași, Timișoara, la capitotul ăsta stăm destul de prost. 

Ce ar trebui făcut? Dacă tot ai lansat această discuție.

Ciprian: În primul rând eu vorbesc din punct de vedere al organizării curselor la care noi participăm. Lumea nu înțelege că două weekend-uri pe an când se ține raliul Brașovului sau etapa de viteză în coasta de pe drumul de Poiană, vine cu foarte multe beneficii.

Dacă sunt câte 100 de echipaje participante, fiecare echipaj vine cu echipa de mecanici cu familie cu sponsori. Tot pachetul, turiști care aduc bani în oraș, care plătesc cazări care plătesc restaurante, și normal că este un plus, nu numai din punct de vedere al spectacolului și al evenimentului ci și din punct de vedere financiar.

Asta nu înțelege lumea că peste tot în Europa de Vest este efectiv un spectacol. Un eveniment pe care toți îl primesc cu brațele deschise iar la noi lumea este frustrată că un weekend nu poate urca în Poiană și că îi deranjează gălăgia.

Mereu sunt și alte soluții. Și atunci dacă facem ca într-o tehnică de vânzări în care punem pe o foaie plusurile și minusurile, tot timpul o să vedem că sunt mai multe plusuri privind organizarea evenimentelor.

S-ar putea face ceva concret în acest sens? Pentru a avea mai multe evenimente de acest gen?

Ciprian: Probabil se pot face mai multe lucruri în acest sens, dar trebuie ținut cont și de calendarul evenimentelor organizat de Federația Română de Automobilism. Bineînțeles că organizatorii care pun la cale toate cursele de motorsport au nevoie de un buget destul de mare pentru organizarea lor.

Ciprian, ești pilot de raliuri, concurezi la o secțiune specială pentru persoane cu dizabilități? Nu cunosc aceste detalii, și dacă există secțiune specială?

Ciprian: Sunt câteva țări în care există niște competiții de karting în care toți participanții folosesc un scaun rulant sau au o dizabilitate locomotorie.. In principiu nici nu mi-aș dori să iau parte la astfel de competiții doar de plăcere. Normal dacă vorbim de incluziune și despre faptul că toți suntem egali. Eu îmi doresc să iau startul împreună cu colegii mei care nu au nici o problema fizică și mă motivează mai mult lucrul acesta.

De când concurezi?

Ciprian: Efectiv am luat startul exact la etapă de Poiană, la sfârșitul anului 2017. In calitate de deschizător de drum pentru colegii mei. Eram cu mașină de stradă și am fost deschizător de drum pentru concurenții care urmează să participe la concurs. După aceea in 2018 mi-am construit împreună cu prietenii de aici din Brașov care aveau mai multă experiență și se pricepeau mai bine la asta, propria mașină de curse care să îndeplinească toate normele de siguranță impuse și care să fie adaptată mie.

Ce înseamnă o mașină adaptată?

Ciprian: E o adaptare destul de sofisticată față de cea pe care o utilizez la mașină de stradă.|Partea de accelerație este electronică cu propriul calculator din care se pot face reglaje ale răspunsului accelerației. Până acum are un ambreiaj. Dar este o cutie semiautomată deci lipsește efectiv pedala de ambreiaj. Imi e mai ușor să schimb, iar frâna este mecanică prinsă sub coloana de direcție. Trebuie să am același feeling pe care îl are toată lumea, dar eu îl am la mână. Dacă ar fi ceva electric sau hidraulic nu aș putea să simt comportamentul mașinii la frânare destul de bine.

Acum am mai făcut încă un pas în cariera mea și încă niște datorii ca să zic așa. Am cumpărat o mașină nouă de fabrică. Este un Renault Clio făcut special pentru curse, care are o cutie secvențială și pedală de ambreiaj și adaptarea.

Acum mașina e în Italia să îi montăm adaptarea. Va fi mult mai complicată față de ce v-am povestit până acum, pentru că are și ambreiaj și acolo. Se mai impun câteva modificări in plus ca să pot acționa ambreiajul cu mâna pe lângă accelerație, frână, schimbător de viteze.

Din păcate am doar două mâini.

Cât timp îți va lua să te acomodezi cu noua mașină?

Ciprian: Oarecum ne-am chinuit aproape tot anul ca să reușim să o achiziționăm pentru că mașina este în leasing, nu aveam de unde să fac rost de toată suma de bani necesară și adaptarea pe care o montăm este foarte scumpă. Să spunem că e un lucru bun că a durat atât de mult pentru că am la dispoziție toată iarnă și prima parte din primăvară ca să fac kilometri și să mă adaptez.

Care va fi prima competiție la volanul noii achiziții?

Ciprian: Încă nu avem stabilit calendarul anului viitor, dar cu siguranță la  prima etapă din campionatul național de raliuri vom fi prezenți cu ea.

Ne aflăm într-o încăpere plină de trofee. Care îți este cel mai drag trofeu și care este cel mai important?

Ciprian: Și cel mai drag și cel mai important este unul și același. Anul trecut împreună cu Andrei, copilotul meu, am devenit campioni naționali la categoria debutanților în campionatul național de raliuri.

Lucru care nu am crezut sincer vreodată că va fi posibil. Am mers și tare câteodată, am avut și probleme, am avut și noroc. Totuși este un sport care ține, mă rog nu neapărat de noroc dar de pregătirea materialului de competiție. S-au aliniat așa toate planetele și la finalul anului am realizat ceva ce sincer nu credeam nici eu să fie posibil.

Am văzut că atunci când nu îți creezi așteptări și efectiv ești limpede la minte când iei startul la competiții se întâmplă lucrurile mult mai bine și mai ușor decât atunci când pui presiune pe tine.

De unde vine această pasiune a ta pentru mașini?

Ciprian: Să spunem că la mine este oarecum puțin atipic pentru că în familie nu am avut pe nimeni care să fie pasionat de motorsport. Mi-au plăcut mașinile de când eram copil. Eu ca și meserie de baza sunt mecanic auto, tot datorită pasiunii pentru mașini. In adolescență. Brașovul având o tradiție mare în motorsport mergeam pe marginea probelor și îi vedeam chiar pe unii dintre actualii mei colegi. Ii vedeam de pe margine, nu ma gândeam eu că o să ajung la nivelul ăsta vreodată. Dar cam aici a început totul.

Câți ani de pregătire și mentală și fizică ți-au trebuit ca să intri în prima competiție, care a fost momentul în care ți-ai spus că asta dorești și cât a durat până când ai ajuns în prima competiție?

Ciprian: Mi-am dorit prima dată să fac un curs de pilotaj sportiv, să învăț să merg sportiv. Există la noi dar eu am abordat total greșit treaba asta.

Recomand ca toată lumea să meargă inițial să facă un curs de pilotaj defensiv. Ceea ce înseamnă să înveți să mergi cât mai defensiv pe stradă în trafic deschis. Există foarte multe noțiuni pe care toți credem că le știm dar în momentul în care efectiv cineva specializat ne învață o să ne dăm seama că nu știm nimic și nu are legătură cu nimic din ceea ce facem în traficul de zi cu zi. Iar dacă ești întradevăr pasionat de motorsport următorul pas este să faci un curs de pilotaj sportiv cu niște instructori adevărați cu exeriență și acreditați.

Eu mi-am dorit, am sărit peste cursul de pilotaj defensiv și am trecut la cel de pilotaj sportiv. Am așteptat cam un an de zile până când actualii mei colegi de la echipa clujeană de data asta Napoca Rally Academy au avut timp.

Nemaifiind nimeni în postura mea și neștiind nici ei cum să abordeze toată desfășurarea cursului până când au avut timp, de când i-am rugat eu a durat un an de zile.

Și în vara lui 2017  am făcut cursul de pilotaj sportiv cu Simone Tempestini care în continuare îmi este mentor și prieten și tot timpul îl bat la cap când am nevoie de sfaturi.

Să spunem că a fost primul impuls, mi-am dat atunci seama că tot ce știam eu despre condus nu are legătură cu ceea ce se întâmplă efectiv practic atunci când înveți niște noțiuni de la un profesionist. A urmat în toamna anului să particip ca și deschizător de drumuri cu mașina de stradă. Am primit acordul organizatorilor și oficialilor și după aceea toată iarnă am avut timp să cumpăr o mașină și să o pregătim special.

Costurile sunt mari în acest sport?

Ciprian: Da, este un sport foarte costisitor și la toate cupele de aici este foarte multă muncă și foarte mulți bani investiți, dar înaintea banilor este vorba de foarte multă pasiune și muncă.

Familia te-a susținut?

Ciprian: Da, familia m-a susținut. Nu s-au speriat. Eu le spun tuturor, pentru că aud foarte des lucrul acesta și toată lumea spune că este un sport foarte periculos. Dar mă simt mult mai în siguranță în mașina de competiție decât în mașina de stradă. Sincer și până la urma urmei pentru mine a fost periculos pentru că am fost în concediu la mare.

Înafara competițiilor cu ce te ocupi?

Ciprian: În anul 2010 am pus la punct la cererea și sugestia colegilor mei de la fundația Motivation să deschidem în Brașov o filiala.

Ce este Motivation?

Ciprian: În anul 2003 după ce am suferit incidentul la mare, cât eram în spital în București, au venit la mine niște băieți care foloseau scaun rulant și mi-au spus “hai să te învățăm niște lucruri”.

Cu greu am acceptat și m-am dus unde aveau sediul. Am făcut un stagiu de recuperare, să îi spunem recuperare. Era de fapt un stagiu în care învățai efectiv să te descurci singur și să deprinzi niște abilități care să îți confere cât de cât independență fizică.

Și de atunci am rămas în relații foarte bune cu toată lumea. Am făcut în 2005 chiar și voluntariat vreo 3 luni de zile acolo. Am stat acolo, dar mi-a fost dor de oraș și de prieteni. Am zis că nu pot să locuiesc acolo. Și am decis împreună să deschidem filială și în Brașov.

Și de atunci fără lipsă de modestie, pot spune că este una cu rezultatele cele mai bune din țară și mă ocup în permanentă de 12 ani de zile de tot ce înseamnă dezvoltarea ei, pe alocuri m-am ocupat și de alte echipe din țară. În principiu când e nevoie de mine și unde e nevoie de mine în măsură timpului acum disponibil nu zic niciodată nu.

Este un program full time. Câte o dată mai mult de atât și aici vine să vă răspund legat și de intrebarea anterioară. Este destul de greu să mă împart peste tot. Motorsportul pe lângă că este un sport foarte costisitor nu este atât de simplu pe cât crede lumea că te urci la volanul unei mașini și mergi cu ea, implică foarte multă pregătire, atât fizică cât și mentală pentru că este solicitant și pe plan psihic, nu îți poți asuma să comiți nicio greșeală.

În momentul în care ești la start trebuie să lași totul deoparte și să fii concentrat la ce se întâmplă acolo. Poate apărea pericolul și de asta este vorba și de o pregătire mentală și pe lângă asta foarte important. Ceea ce vine din nou cu alte costuri este să parcurgi cât mai mulți km în regim de concurs, ceea ce înseamnă teste.

Cam tot timpul care îmi rămâne liber după serviciu îl aloc pregătirii mele fizice, mentale, mersului la garaj ca să pregătim mașina pentru competiții.

Ai o echipa alături de tine?

Ciprian: Da. Ca să pregătești materialul de concurs ai nevoie de o echipă specializată. Punem la punct tot ce ține de organizare de participare la competiții, de teste, pregătire.

Ai fost solicitat să pregătești la rândul tău tineri pentru raliuri?

Ciprian: Da. Am avut deja câțiva băieți care mi-au încercat mașina de curse. Le-a plăcut foarte mult, am mers pe circuit și s-au dat.

Mai este încă un băiat din Ploiești cu care mă cunoșteam dinainte și a început și el să ia parte la competiții, de un nivel un pic mai mic, pentru că totul ține de investiția financiară și de pregătire și își dorește să avanseze și să crească.

De doi ani de zile am în plan ca să organizez experiențe pe circuit pentru persoane în scaun rulant. Suntem în curs de organizare a unui eveniment unde o să vină 6 persoane din țară cu care o să facem niște acțiuni pe circuit la Tg. Mure. Facem un curs de conducere defensivă și vor avea și ocazia să meargă și in dreapta mea și o să ii las și cu mașina mea de curse puțin.

Totul cu sprijinul lui Simone și a Napoca Rally Academy.

Cum ai depășit momentul accidentului?

Ciprian: Aveam 18 ani jumătate. Cumva am fost luat cu binișorul și încet încet am început să mă acomodez. Este o perioadă destul de grea. Momentul în care dintr-o dată ți se schimbă viața și devi să ai nevoie de îngrijire permanentă din toate punctele de vedere, nu a fost ușor.

Cred că cel mai mult mi-am dorit să trag și să recuperez din punct de vedere fizic și medical ca să nu fiu povară pentru cei din jur.

Nu am pornit cu gânduri negre, dar totuși la nivelul la care am avut eu leziunea a 5-a și a 6-a vertebră, din punct de vedere medical a fost destul de rău.

Pe facebook ai scris la un moment dat că ești un copil ceva mai mare, burdușit de visuri îndrăznețe. care este cel mai îndrăzneț vis al tău?

Ciprian: l-am îndeplinit, acum doar îl duc mai departe. Niciodată nu îmi propun lucruri care cred că sunt nerealizabile. Nu mă duc atât de departe. Totuși cele pe care le cred că sunt realizabile fac tot posibilul să le realizez. Normal că visul meu era să particip în campionatul național de raliuri.

Acum visul meu este să particip în campionatul european de raliuri și voi reuși.

Tot timpul spun că dacă stăm să vedem lucrurile care sunt împotriva a ceea ce ne dorim și o să le punem înainte nu o să facem să trecem peste pragul ăsta.

Din proprie experiență vorbesc, că dacă stăteam să spun “nu o să pot face”, “nu o să am susținerea financiară ca să mă apuc de sportul ăsta”. Dacă puneam tot răul în față nu mă apucam niciodată să îl fac. A fost vorba de pasiune multă. De muncă și de oamenii potriviți alături de mine. Și asta este foarte important, să ai oamenii potriviți lângă tine.

Mulțumim!

Sursa foto: Ciprian Lupu – Driven By Passion

https://newsbv.ro/2022/11/03/interviu-andrei-girtofan-vrem-sa-luptam-pentru-titlul-suprem-in-2023/

Te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Telegram: Abonați-vă AICI